S-a dat startul depunerii proiectelor din partea piteștenilor în cadrul bugetării participative

de | 14.03.2022 18:58 | Administrație

Piteștenii care doresc să ia parte la dezvoltarea municipiului și au proiect solid  în acest sens îl pot depune în perioada 14 martie – 15 aprilie. Conform regulamentului, se pot înscrie în procesul de bugetare participativă toți cetățenii care au domiciliul sau reședința în municipiul Pitești și au împlinit vârsta de 18 ani. Propunerile sunt formulate exclusiv de cetățeni, în mod individual, iar pentru a depune o propunere de proiect, cetățenii trebuie să se înregistreze pe platforma eportal.primariapitesti.ro.

Proiectele propuse trebuie să se încadreze în următoarele domenii:

  • Infrastructură: străzi, alei, locuri de parcare, trotuare, zone pietonale;
  • Parcuri, spații verzi și locuri de joacă;
  • Mobilitate, accesibilitate și siguranța circulației;
  • Amenajare spații publice (mobilier stradal, iluminat public etc.);
  • Infrastructură educațională și socială;
  • Smart City.

Valoarea bugetului estimativ propus, începând cu anul bugetar 2022, în cadrul procesului de bugetare participativă pentru proiectele selecționate este de 400.000 lei, inclusiv TVA.

„Este un prim pas în implicarea mai activă a cetățenilor în ceea ce privește decizia privind prioritățile de investiții de interes local finanțate de la bugetul local. Practic, anul acesta, am hotărât să facem de două ori procesul de consultare și cu bugetele alocate, cu fonduri de anul acesta și cu fonduri de anul viitor. Practic, facem de două ori acest demers și această bugetare participativă, ca să nu pierdem un an. Între 14 martie și 15 aprilie, dăm posibilitatea cetățenilor să depună aceste solicitări de proiecte, pentru 2022 fiind alocați 400.000 lei. Pentru anul viitor, din nou, vor depune proiecte în toamnă și vor fi validate în 2023.”, ne-a explicat edilul Cristian Gentea.

Calendar proiecte pentru 2022:

  • 14 martie – 15 aprilie, perioada de depunere a proiectelor;
  • 18 aprilie – 13 mai, perioada în care Comisia de evaluare va analiza proiectele depuse și va solicita clarificări, în cazul în care consideră necesar, pentru a asigura validarea proiectelor;
  • 16 – 28 mai, afișarea/publicarea listei cu proiecte eligibile și a listei proiectelor respinse;
  • 28 mai – 25 iunie, piteștenii vor vota proiectele eligibile;
  • 27 iunie – 8 iulie, afișarea/publicarea listei finale cu proiectele câștigătoare;
  • perioada de implementare a proiectului/proiectelor câștigătoare va fi începând cu anul bugetar 2022.

Proiectele care se vor valida în 2023 se vor depune în intervalul 1 – 30 septembrie 2022.

pitesti - S-a dat startul depunerii proiectelor din partea piteștenilor în cadrul bugetării participative

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cristian Gentea | Pitești | Primăria Pitești