Primăria Municipiului Pitești anunță că a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare a Pieței Traian, un proiect important ce va transforma complet infrastructura comercială din zonă.
Contractul a fost adjudecat de firma S.C. HIDRO GAZ PIPE S.R.L., având o valoare totală de 3.666.152 lei, inclusiv TVA. Termenul pentru finalizarea proiectului este de 7 luni, împărțit în 1 lună pentru proiectare și 6 luni pentru execuția efectivă a lucrărilor.
Ce presupune proiectul?
Proiectul vizează reabilitarea Micropieței Traian, prin demolarea clădirilor existente și prin construirea a două hale comerciale moderne, adaptate cerințelor actuale, care vor oferi condiții optime pentru activități comerciale. Noile construcții vor include:
- Clădirea C1: hală comercială parter, cu o suprafață construită și desfășurată de 236,36 mp;
- Clădirea C2: hală comercială parter, cu o suprafață construită și desfășurată de 253,51 mp.
Potrivit administrației locale din Pitești, lucrările de modernizare includ:
• Realizarea unei pardoseli din granit și beton elicopterizat, cu sistem de colectare a apelor reziduale pentru o curățare eficientă;
• Construirea unui acoperiș opac pentru protecție împotriva razelor solare, cu laterale retractabile pentru ventilație naturală și securizarea mărfurilor pe timp de noapte;
• Implementarea unui sistem de răcire pentru vară și încălzire pentru sezonul rece;
• Amenajarea meselor de comercializare cu spații de depozitare, sisteme de închidere și rafturi tip aprozar, conform proiectului tehnic;
• Asigurarea alimentării cu apă și amplasarea chiuvetelor metalice în piață;
• Iluminat modern cu lămpi LED pentru o vizibilitate optimă;
• Crearea unui spațiu administrativ pentru biroul personalului;
• Reabilitarea și modernizarea toaletelor existente din apropiere;
• Amenajarea unui spațiu dedicat pentru colectarea selectivă a deșeurilor, fie prin modernizarea celui existent, fie prin crearea unuia nou.
Sursă foto: Primăria Municipiului Pitești
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
„Detectivii” pierderilor de apă din țară, în competiție la Pitești. Iată câștigătorii