- După ce a fost implicat într-un accident, Sorin Apostoliceanu repune pe tapet haosul de pe Calea Câmpulung
Calea Câmpulung este un punct nevralgic pentru traficul rutier, iar unul dintre cei care au avut parte de un accident în această zonă este chiar fostul viceprimar al municipiului Pitești, Sorin Apostoliceanu. A fost lovit în spate în timp ce se asigura să intre pe strada ce duce spre locuința sa. Acum, soluția vine – paradoxal – de la actualul vice, colegul său de partid, Gelu Tofan, care propune demolarea unei clădiri (fosta Uzină de Apă) pentru a face un sens giratoriu generos.
Pe 15 februarie, un nou accident pe Calea Câmpulung, în zona Pensiunii Cristal – Cora, a inflamat comunitatea online, fiind amplu dezbătut subiectul, dat fiind faptul că aproape zilnic sunt incidente semnalate pe acest sector de drum. Oamenii au cerut soluții, printre propuneri fiind amenajarea unui sens giratoriu. Printre cei care au participat la discuție s-a numărat și fostul viceprimar al Piteștiului, Sorin Apostoliceanu, actual consilier local PNL, care a povestit cum, la rândul său, a pățit-o într-un astfel de accident, iar mașina i-a fost destul de avariată, în urma unui impact violent.
Tot acolo stau și eu, tot participant la un accident. Mașina mi-a fost lovită din spate destul de rău! (…) Diferența este că fac parte din comisia de circulație și am fost și viceprimar. Să zicem că aveam pile să fac giratoriu acolo. Din păcate, este drum național și sunt necesari mulți mai mulți metri ca să se facă un giratoriu acolo, pentru ca și camioanele să întoarcă. Dacă mergeți la primul sens giratoriu, cred că sunt 30 de metri. Doar așa dau aviz cei de la drumuri. Așa că înjurați degeaba com
isia de circulație de la Consiliul Local. Ca o paranteză, comisia ia anumite hotărâri și apoi trebuie luat aviz de la Poliția Națională și au fost foarte multe cazuri în care nu au fost de acord. Așa că nu este loc de sens aici, ar trebui să intrăm în curțile oamenilor… Am văzut la Mioveni niște sensuri mai mici, dar acolo nu este drum național. Cred că, dacă punem opritoare înainte de trecerea de la Motel Cristal, vor pune frână să nu își strice mașinile și vor fi atenți. Sunt multe probleme acolo, mașinile de marfă parchează în fața magazinului și nu putem ieși de pe stradă, nu avem vizibilitate etc.”, se confesează consilierul local pe Facebook.
Dacă se dărâmă clădirea fostei Uzine de Apă și se rezolvă și terenul de peste drum, ar putea ieși un sens giratoriu generos
În discuție a intrat și succesorul pe funcția de viceprimar a lui Sorin Apostoliceanu, colegul de partid Gelu Tofan. Acesta a venit și cu o propunere concretă și este foarte optimist că va fi și pusă în practică. Vicele Tofan a propus demolarea clădirii cunoscute ca fiind fosta Uzină de Apă, ce aparține Apă Canal și se află pe marginea drumului respectiv, în stadiu de semiruină.
Am discutat și cu domnul director Apă Canal, Mihai Marinescu, și cu șefii Poliției Municipiu. Am propus-o și domnului primar Gentea ca soluție. O analizăm și – în funcție de rezultat – o votăm. Luni (n.r. 21 februarie) vom afla și dacă terenul de vizavi este al nostru. Dacă nu este, facem expropiere în interes public. Deci am putea face un sens giratoriu generos. Nu mai suntem în postura să încălcăm legislația prin întoarceri pe linie continuă sau să folosim discontinuitatea de la pensiune și vom diminua considerabil accidentele! Foarte important este că am găsit înțelegere la primarul Cristian Gentea, care este de acord! Depindem de votul în Comisia de circulație și de avizul Poliției Municipale!”, ne-a explicat vicele Gelu Tofan.
Întrebându-l pe consilierul local Sorin Apostoliceanu, care este și membru al Comisiei de circulație, ce părere are referitor la propunerea colegului Tofan, acesta ne-a declarat că este de acord cu orice soluție care rezolvă problema acolo. „Eu nu stau la stradă principală. Sunt accidente în fiecare zi când noi stăm să facem stânga spre Toma Ghenea. Și bezmeticii gonesc fără să se uite în față!”, a mai adăugat acesta.