Salvamont: 31 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

de | 16.06.2024 09:02 | Național, Eveniment

  • Zi de foc pentru salvamontiștii din întreaga țară!

Treizeci și unu de persoane au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore, de către salvamontiştii din întreaga țară, zece dintre acestea fiind transportate la spital, anunţă Salvamont România.

În intervalul menționat mai sus, la Dispeceratul Naţional s-au primit 25 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont.

Potrivit sursei citate, cele mai multe apeluri ( șase) au fost primite de către salvamontiștii din Mureș. Trei apeluri au venit pentru Salvamont Bistrița Năsăud și câte două apeluri pentru Salvamont Argeș și Salvamont Gorj.

De asemenea, a mai fost câte un apel pentru Salvamont Alba, Salvamont Săcele, Salvamont Maramureș, Salvamont Caraș Severin-Muntele Mic, Salvamont Zărnești, Salvamont Neamț, Salvamont Dâmbovița, Salvamont Municipiul Brașov, Salvamont Județul Brașov, Salvamont Harghita, Salvamont Petroșani, Salvamont Bacău.

31 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

În cazul acestor intervenții au fost salvate 31 de persoane. Dintre acestea, 6 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD, iar 4 persoane au fost predate elicopterului SMURD pentru transport la spital .

Totodată, în intervalul menționat mai sus, salvamontiștii au primit și 38 de apeluri prin care li se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.

Salvamont România îndeamnă turiștii la prudență și responsabilitate în derularea activităților montane.

Salvamontiştii din judeţele Argeş şi Sibiu au intervenit, sâmbătă seară, pentru recuperarea a două persoane, în două zone diferite ale judeţului Argeş. Prima victimă este un bărbat de 30 de ani, care a căzut aproximativ 80 de metri în zona lanțurilor spre vf. Lăițel, el fiind preluat de un elicopter SMURD. Ulterior, şi cea de-a doua victimă, o femeie, care s-a rănit la coborârea din Lespezi, a fost preluată de elicopter şi dusă la Sibiu.

Mai multe informații despre acest subiect AICI.

ac90baa7 4417 42bc a0a3 57195c7ea743 - Salvamont: 31 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte

Atunci când dorim să facem o plimbare pe munte, pentru a evita evenimentele nedorite, Salvamont România transmite că trebuie să respectăm 10 reguli esențiale:

  • Verificarea prognozei meteo: Înainte de a pleca, verificaţi prognoza meteo pentru a vă asigura că sunt condiţii favorabile drumeţiei. Primăvara, vremea poate fi imprevizibilă, aşadar este crucial să fiţi pregătiţi pentru schimbări rapide;
  • Echipament adecvat: Asiguraţi-vă că aveţi încălţăminte şi îmbrăcăminte potrivită pentru munte. Straturile de haine sunt recomandate, pentru a vă putea adapta la schimbările de temperatură. Totodată nu uitaţi de sursa de iluminare şi acumulatori de rezervă pentru telefon şi lanternă;
  • Planificarea traseului: Alegeţi un traseu potrivit nivelului dvs. de experienţă şi informaţi-vă despre durata, dificultatea şi particularităţile acestuia;
  • Pachetul de supravieţuire: Aveţi întotdeauna cu dvs. un kit de prim ajutor, hărţi, busolă, apă, mâncare, lanternă şi un fluier de urgenţă;
  • Informare cu privire la faună şi floră: Cunoaşterea speciilor de animale şi plante pe care le puteţi întâlni pe traseu deoarece vă poate ajuta să evitaţi eventualele pericole;
  • Respectarea naturii: Păstraţi curăţenia pe traseu, nu lăsaţi gunoi şi nu deterioraţi habitatul natural;
  • Comunicarea planurilor: Informaţi structurile SALVAMONT sau pe cineva apropiat despre traseul dvs. şi ora estimată de întoarcere;
  • Navigarea conştientă: Folosiţi hărţi şi dispozitive de navigaţie dedicate pentru a evita rătăcirea, mai ales în zone necunoscute sau slab semnalizate;
  • Hidratarea şi alimentaţia: Asiguraţi-vă că aveţi suficientă apă şi mâncare energizantă pentru a susţine efortul fizic;
  • Adaptabilitate: Fiţi pregătiţi să vă ajustaţi planurile în funcţie de condiţiile meteo sau de propriul nivel de energie şi sănătate.

Foto Facebook Salvamont România/ Salvamont Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Argeș. Care sunt preţurile la carburanţi astăzi

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alba | Bacău | Bistrița | Dâmbovița | Gorj | Harghita | Salvamont | Salvamont România | Sibiu | Târgoviște | Târgu Jiu | Târgu-Ocna

Ultimele articole