Incident grav în weekend pe domeniul schiabil din Poiana Brașov. Un bărbat a agresat un salvamontist, iar motivul este unul incredibil.
Potrivit Jandarmeriei Brașov, sâmbătă, 17 ianuarie, în jurul orei 15.00, bărbatul s-a prezentat la baza Salvamont din Masivul Postăvaru, cerând ajutor pentru găsirea unui telefon pierdut de soția sa în zăpadă. Salvamontiștii i-au explicat că nu au atribuții în acest sens și i-au oferit o lopată pentru a căuta telefonul, rugându-l să o returneze după folosire.
Supărat pentru că nu a găsit telefonul, bărbatul a aruncat lopata în pădure. În momentul în care salvatorii montani i-au reproșat gestul, acesta a devenit recalcitrant și l-a lovit pe unul dintre salvamontiști cu pumnii în față.
În urma agresiunii, salvamontiștii au solicitat sprijinul jandarmilor montani, care au ajuns la fața locului în mai puțin de cinci minute. Agresorul a fost identificat în zona telegondolei, imobilizat și condus la sediul Poliției Stațiunii Poiana Brașov, unde jandarmii au întocmit actele de constatare pentru infracțiunea de „loviri sau alte violențe”.
Documentele întocmite au fost predate colegilor polițiști, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale.”, transmite Jandarmeria Brașov.
Sursă foto: Jandarmeria Brașov
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Provocări periculoase pe TikTok. MAI avertizează: „Riscați amenzi, dosare penale sau închisoare”












