Astăzi, 8 februarie a izbucnit un incendiu la balconul unui apartament de la etajul 3 al unui bloc din cartierul Războieni, de pe strada Burebista.
Pompierii au intervenit de urgență cu două echipaje de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
Până la ajungerea forțelor operative plutonierul adjutant Negrilă Cristian, aflat în timpul liber, fără să stea pe gânduri, a sărit în ajutor.
Întâmplarea a făcut ca la momentul izbucnirii incendiului, acesta să se afle în vizită chiar într-un apartament de la etajul inferior
Acesta se pregătea să plece, când pe casa scării se auzeau oamenii panicați, care strigau “foc”. A ieșit să vadă despre ce este vorba, moment în care a întâlnit-o în ușa apartamentului cu pricina, pe proprietara acestuia. Era speriată și a îndrumat-o să iasă pentru a nu se intoxica cu fum. Totodată, i-a sfătuit și pe vecini să închidă ușile la apartamente pentru a nu pătrunde fumul, povestesc cei de la ISU Argeș pe pagina de Facebook.
Amintim de asemenea că la fața locului se aflau și doi polițiști și împreună, folosindu-se de extinctoarele găsite pe casa scării, au reușit să limiteze pagubele materiale.
Cristian a pătruns în locuință și a acționat cu stingătorul asupra flăcărilor, reușind să evite propagarea acestora. În scurt timp au ajuns și ceilalți colegi ai săi din tura de serviciu și au lichidat incendiul.Îi felicităm pe cei trei pentru curajul de care au dat dovadă și pentru promptitudinea cu care au acționat”, au transmis reprezentanții ISU Argeș.
Foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro