Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Pitești, a fost trimis în judecată după ce a vândut 55 de mașini second hand fără să declare veniturile obținute.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Iar, în urma cercetărilor, s-a stabilit că piteșteanul ar fi vândut în perioada august 2013 – decembrie 2016, 55 de mașini second hand, fără a declara veniturile realizate în urma activităților desfășurate.
Acesta a creat statului un prejudiciu de 15.171 de lei.
Astfel, acesta a obținut venituri impozabile, pe care nu le-a declarat la organele fiscale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile.
Prejudiciul, adus bugetului consolidat al statului, a fost stabilit la suma de 15.171 de lei, iar pentru garantarea recuperării acesteia, a fost instituită măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor celui în cauză, până la concurența sumei stabilite ca prejudiciu.”, transmite IPJ Argeș
În acest caz, dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată.
foto descriptiv evz.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Piteștean de 24 de ani – trimis în judecată după ce a luat la bătaie o tânără