La nivel național, în perioada 26 februarie – 4 martie se organizează Săptămâna Protecției Civile iar cu acest prilej, ISU Argeș organizează o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv.
Toți cei interesați, se pot familiariza prin intermediul acestora, cu măsurile și regulile de comportare care trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență.
Iată care este Acțiunile programul anunțat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș :
✅ În perioada 26 februarie – 4 martie, intervalul orar 10:00 – 14:00 va avea loc Ziua porților deschise la toate subunitățile de pompieri din județ. Evenimentul va fi un bun prilej pentru cei prezenți să interacționeze cu pompierii care intervin zi de zi pentru salvarea semenilor. Cetățenii sunt invitați să viziteze subunitățile de pompieri din județul Argeș, unde vor putea vedea îndeaproape autospecialele și echipamentele de intervenție folosite în misiunile de salvare. Vizitatorii vor avea oportunitatea de a înțelege mai bine activitatea salvatorilor și modul în care aceștia acționează în situații de urgență.
✅ În zilele de 26 – 28 februarie și 3 – 4 martie se vor desfășura activități de informare preventivă în instituțiile de învățământ și vor avea loc exerciții de evacuare în caz de cutremur și incendiu.
✅ Pe 28 februarie, începând cu ora 11:30, în parcarea exterioară a unui centru comercial din municipiul Pitești, de pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 37, se va desfășura un exercițiu complex, cu mai multe scenarii.
„Vorbim de stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism, extragerea unor victime rămase încarcerate într-un vehicul, în urma producerii unui accident rutier, dar și salvarea unor persoane de la înălțime.”, transmit pompierii argeșeni.
✅ Pe 1 și 2 martie, în intervalul orar 10:00-16:00, în incinta centrelor comerciale din municipiul Pitești, de pe strada Tudor Vladimirescu, nr. 37 și comuna Bradu DN65B, vor fi organizate puncte de informare preventivă pentru cetățeni. Toți cei interesați vor avea prilejul să învețe și să exerseze măsurile de prim ajutor de bază. Acest eveniment public are ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul populației, asupra importanței dobândirii cunoștințelor de prim ajutor, prin instruirea unui număr cât mai mare de participanți.
Amintim că astăzi, 26 februarie, începând cu ora 10:00 a avut loc exercițiul de alarmare publică Miercurea Sirenelor. Acțiunea are un scop pur informativ și educativ, nefiind asociată cu o situație reală de urgență. Prin această activitate se urmărește verificarea sistemelor de alarmare și familiarizarea populației cu semnalele acustice transmise în caz de pericol, astfel încât cetățenii să știe cum să reacționeze în eventualele situații critice.
„Ne bucurăm că avem din nou prilejul de a fi mai aproape de cetățeni, venind în atenția acestora cu informații utile despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, cu acțiuni menite să prevină apariția unor situații de urgență și cu modalități de acordare a primului ajutor.
Vă invităm să fiți alături de noi, în număr cât mai mare, la toate activitățile organizate în această perioadă!”, au mai transmis reprezentanții ISU Argeș.
Foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
IPJ Argeș a început recrutarea pentru școlile de agenți de poliție