Pe 3 iunie 2025 se împlinesc 22 ani de când societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti derulează Programul Educaţional Piky sub motto-ul: „Apa înseamnă viață, prețuiți-o și nu o risipiți!”.
Așadar,marți. 3 iunie este ziua lui Piky, mascota societăţii, marcă înregistrată la OSIM.
Piky este un personaj vesel și pus pe fapte bune, de forma unei picături de apă, care însoțește copiii pe drumul apei, învățându-i să prețuiască apa și să aibă grijă de mediul în care trăim.
Nu întâmplător a fost aleasă ziua de naștere, Piky fiind interfața copilăriei – 1 iunie și cea a mediului – 5 iunie, transmit reprezentanții societății.
Aniversarea lui Piky va avea loc marți la Muzeul Județean Argeș, atunci când se va desfășura și premierea elevilor câștigători ai concursului de fotografie „Apa prin ochii tăi”, dedicat deopotrivă Zilei Mondiale a Apei și Zilei lui Piky.
De precizat că lucrările elevilor vor putea fi admirate într-o frumoasă expoziție la Muzeu și vor încânta privirile vizitatorilor timp de o săptămână.
„La sfârșit de an școlar, le dorim tuturor elevilor și cadrelor didactice să fie sănătoși și să se bucure de vacanța ce se apropie, iar elevilor care vor susține examene le dorim mult succes!”, transmite directorul general al Apă Canal 2000 SA, Mihail Marinescu.
Sursă foto: Apă Canal 2000 SA
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Controale în Pitești! Cetățeni amendați de polițiștii locali