Sărbătoare cu cruce roșie. Biserica Ortodoxă îi prăznuieşti pe Sfinții Apostoli Petru şi Pavel

de | 29.06.2024 09:21 | Importante, Lifestyle, Național

Biserica Ortodoxă îi prăznuieşti azi, 29 iunie, pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, sărbătoare notată cu cruce roșie în calendar. Aproape 500.000 de români își serbează onomastica în această zi, dintre care cei mai mulți sunt bărbați. În ceea ce privește numele cele mai frecvente printre bărbații sărbătoriți sunt Petru, Petre și Paul, iar în rândul femeilor, printre cele mai frecvente nume alese sunt Paula, Petronela și Paulina.

Sfinții Apostoli Petru și Pavel sunt prăznuiți în aceeași zi pentru că amândoi s-au săvârșit la Roma, din porunca împăratului Nero, Petru fiind răstignit cu capul în jos, iar lui Pavel tăindu-i-se capul. Moaștele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, potrivit Sinaxarului, au fost puse împreună, iar tradiția a consemnat ziua de 29 iunie ca dată a martirajului Sfintilor Apostoli Petru și Pavel. Din câte se pare, cercetările mai noi ar fi stabilit că Petru ar fi fost răstignit în anul 64, iar Pavel ar fi fost decapitat în anul 67.

Sfântul Petru a fost unul dintre cei doisprezece apostoli și era de origine din Bethsaida, localitate aflată în apropierea Lacului Tiberiadei. Sfântul Petru era fratele Sfântului Apostol Andrei. Numele lui Petru a fost Simon, însă la acceptarea lui ca apostol, primeşte numele de Chifa (echivalentul lui Petru în aramaică, ceea ce înseamnă ”piatră”). A fost pescar, iar după o pescuire minunată pe lacul Ghenizaret, este chemat să devină pescar de oameni. Mărturiseşte în numele apostolior dumnezeirea lui Hristos, dar se şi leapadă de Hristos când El este prins spre a fi răstignit. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, se botează trei mii de persoane. E bine de precizat că Sfântul Apostol Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon şi în ultima parte a vieţii, la Roma.

Sfântul Apostol Pavel era originar din Tarsul Ciliciei, din neamul Veniamin şi a fost elevul învăţatului Gamaliel. A luptat împotriva creştinilor și a participat la uciderea arhidiaconului Ştefan, însă pe calea Damascului i se arată Hristos într-o lumină orbitoare şi îl mustră: ”Saule, Saule de ce mă prigoneşti?”. Astfel se converteşte şi primeşte botezul de la Anania, episcopul Damascului. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare şi a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură.

În România, sfinţii sunt ocrotitorii celor din penitenciare. Cei doi sfinţi sunt ocrotitori ai celor lipsiti de libertate şi pentru că cei ajunşi în penitenciare sunt persoane care au greşit faţă de Dumnezeu, precum au greşit şi ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creştini

Ce nume se sărbătoresc astăzi?

Cei care îşi serbează onomastica de Sfinţii Petru şi Pavel: Petru, Pavel, Petrică, Petrişor, Petronel, Paul, Paula, Petronela, Petruţa, Petriţa, Paulina, Paulica, Pătra, Pauliana.

Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne, dintre cei 499.657 de români care îşi sărbătoresc astăzi ziua numelui, 376.881 sunt bărbaţi şi 122.776 sunt femei. Dintre bărbaţii care îşi serbează onomastica, 134.005 poartă numele Petru, 68.259 pe cel de Petre, iar alţi 77.661 se numesc Paul. De asemenea, alte 36.112 de persoane se numesc Petrică, 32.314 poartă numele de Pavel, 17.725 pe cel de Petrişor, iar 4.560 se numesc Petronel. Printre femeile sărbătorite în ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, 47.277 poartă numele de Paula, 34.973 pe cel de Petronela, 23.693 se numesc Petruţa, iar alte 15.450 sunt Paulina. La acestea se adaugă cele 694 de femei care poartă numele de Paulica, respectiv 310 care se numesc Petriţa şi 306 al căror nume este Pavelina. Potrivit statisticilor, alte 62 de persoane se numesc Pătra şi 11 au numele Pauliana.

Oamenii nu au voie să muncească

Potrivit tradiţiei, în această zi apar licuricii, care îi ghidează pe cei ce se rătăcesc în păduri sau în munţi şi care ar fi, de fapt, scântei ale biciului Sfântului Petru. De asemenea, se zice că este şi ziua în care amuţeşte cucul.

De Sfinţii Apostoli Petru si Pavel se dă de pomană pentru cei morţi, iar femeile trebuie să ofere vecinilor şi săracilor mâncare gătită, dar şi vase de lut pline cu apă.

Oamenii nu au voie să muncească, nici la câmp, şi nici în gospodărie. În ziua prăznuirii celor doi sfinţi oamenii trebuie să. meargă la biserică, să nu spele, să nu arunce gunoiul din casă şi nu toarcă. ,

Foto descriptiv. Sursă foto: crestinortodox.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Marți, 2 iulie se oprește apa potabilă la Costești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Afacerilor Interne | Roma

Ultimele articole