Atmosferă de sărbătoare la Mioveni, acolo unde continuă evenimentele dedicate Zilelor Orașului, organizate cu ocazia împlinirii a 540 de ani de la prima atestare documentară a localității.
Dacă ieri cetățenii s-au bucurat de un program artistic cu interpreți de muzică populară, ziua de astăzi este dedicată muzicii ușoare și momentelor speciale.
La ora 17:30 va avea loc Festivalul de muzică corală „D.G. Kiriac”, organizat la Catedrala „Sfinții Petru și Pavel”.
De la ora 19:00, va avea loc festivitatea de premiere a MAJORATULUI, un moment special pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani în acest an și care vor fi celebrați în mod oficial în fața comunității.
Seara va continua cu un concert de muzică ușoară, care va începe la 19:30, având pe scenă artiști locali talentați, urmați, de la ora 20:30, de Lora.
Îndrăgitul interpret Andrei Bănuță, cunoscut pentru vocea sa caldă și melodiile de suflet, va închide oficial ediția aniversară, urcând pe scenă de la 21:30.
Sursă foto: Primăria Orașului Mioveni
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel: Aproape 500.000 de români își sărbătoresc onomastica astăzi