Scandal în fața unui bloc din Pitești! Doi tineri au fost reținuți

de | 16.06.2025 09:27 | Județean, Eveniment

Doi tineri de 25 de ani, din Pitești, au ajuns după gratii, fiind acuzați că au agresat două persoane care le-au atras atenția că fac prea mult zgomot în fața unui bloc. Incidentul a avut loc sâmbătă seara, 14 iunie, în jurul orei 20:00.

Potrivit IPJ Argeș, scandalul a izbucnit în fața unei scări de bloc, unde cei doi tineri tulburau liniștea publică. La un moment dat, doi locatari ai imobilului, în vârstă de 41 și 60 de ani, le-au cerut să înceteze, atrăgându-le atenția că fac prea mult zgomot. În loc să se calmeze, tinerii i-au lovit pe cei doi.

În noaptea de 14 spre 15 iunie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, și au reținut doi bărbați de 25 de ani, ambii din Pitești.

Din cercetări a rezultat că în seara aceleiași zile, în jurul orei 20:00, cei în cauză ar fi lovit două persoane, de 41 și de 60 de ani, care le-au atras anterior atenția referitor la provocarea de zgomot la scara din fața unui imobil, manifestările acestora fiind de natură să tulbure ordinea și liniștea publică.”, transmite IPJ Argeș

În urma cercetărilor, polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Poliție Pitești i-au reținut pe agresori pentru 24 de ore, sub acuzațiile de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc incidentul.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, cei doi scandalagii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar oficialii poliţiei anunţă că, în cursul zilei de ieri, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unor măsuri preventive.

Poliţia continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care au avut loc incidentele violente.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

18 persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole