Un scandal a avut loc în după-amiaza zilei de astăzi, 04 octombrie, pe bulevardul Republicii din municipiul Pitești, în apropierea Gării.
Potrivit IPJ Argeș, un bărbat de 54 de ani, care face parte din rândul persoanelor fără adăpost, s-a luat la ceartă cu o femeie de 32 de ani, care era însoțită de două minore în vârstă de 15 și 8 ani.
Pentru a aplana conflictul dintre cele patru persoane, a intervenit un echipaj din cadrul Secției 4 Poliție Pitești.
În urma altercației, femeia de 32 de ani a fost rănită, motiv pentru care polițiștii au solicitat intervenția unui echipaj medical pentru a-i acorda îngrijiri de specialitate.
Bărbatul a fost condus la sediul Poliției pentru audieri, iar în cauză se va întocmi un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Verificările continuă pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale incidentului și luarea măsurilor legale necesare.
Foto descriptiv: Facebook
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Atenție, șoferi! Restricții de trafic pe mai multe drumuri intens circulate