La finalul festivităților de inaugurare a noului sediu al Poliției Municipiului Pitești, desfășurate vinerea trecută, secretarul de stat Bogdan Despescu a acceptat să intre în dialog cu publicul larg și polițiștii din Argeș, prin intermediul unui interviu acordat publicației „Ancheta”.
Oficialul a vorbit despre reorganizarea unor activități din poliție, despre modificările vizate la nivelul dispeceratelor de unde oamenii ar trebui duși mai mult în teren, dar și despre modul în care aceste măsuri ar urma să aducă un plus de eficiență și să fie în avantajul cetățeanului.
▼ Cum ați aprecia activitatea Inspectoratului Județean de Poliție Argeș? Sunteți mulțumit, credeți că ar fi loc de mai bine?
– Cu siguranță că în fiecare zonă, în fiecare structură, este loc de mai bine, dar trebuie spus că activitatea acestui Inspectorat este una foarte bună. Nu înseamnă că noi, la Ministerul Afacerilor Interne, suntem perfecți. Suntem într-o procedură permanentă de îmbunătățire, într-o procedură permanentă de a corecta acolo unde greșim și a fi mai buni acolo unde trebuie să fim mai buni.
▼ Ce credeți că ar trebui făcut pentru a îmbunătăți imaginea pe care o are Poliția Română în fața cetățenilor de rând?
– Sunt mai multe activități pe care le avem în vedere. Una dintre ele este cea de astăzi, cu un astfel de serviciu pentru cetățean, iar acest proiect nu este singular. Pe lângă ceea ce înseamnă serviciile pe care le oferim direct, vorbim și de o intervenție mai eficientă, de o protecție mai bună, de o relație cu alte autorități mai eficientă și așa mai departe. Până la urmă – toate zonele de activitate vin cu un grad mai mare de preocupare.
Dispeceratele – coordonate la nivel regional mai mare
▼ Înțelegem că vor urma niște schimbări în ceea ce privește activitatea dispeceratelor. Cu ce se vine nou? Sunt aceste modificări în avantajul sau în dezavantajul cetățeanului?
– Este în derulare un proiect, un concept pe care vrem să îl implementăm, iar acesta nu vizează doar Poliția, ci toate structurile MAI. De unde am plecat? Plecăm de la ideea de a servi mai bine cetățenii și mizăm pe o prezență cât mai mare în teren a tot ceea ce înseamnă forțe aflate la dispoziția Ministerului. Asta nu înseamnă că – dacă scoatem pe cineva dintr-un dispecerat – cetățenii vor avea de suferit. Dimpotrivă!
Noi ne propunem ca aceste resurse, pe care le avem la dispoziție, să fie acolo unde cetățeanul le solicită. În ceea ce privește preluarea unor solicitări, această activitate urmează să fie realizată de către personal specializat, prin dispecerate care să coordoneze activitatea la un nivel regional mai mare.
▼Ne puteți spune concret în ce constau aceste schimbări pe care le aveți în vedere?
– De exemplu, vrem să extindem modalitatea de lucru pe care o avem astăzi implementată la anumite poliții orășenești, unde sediul Poliției nu funcționează 24 din 24 cu permanență. Avem personalul în teren, la activități de patrulare, la activități de intervenție, în ideea de a asigura o protecție și mai bună cetățeanului.
În unele secții nu vor mai fi polițiști în sediu noaptea
▼ Înțelegem că nu vor mai fi ofițeri de serviciu la toate secțiile de poliție, la toate punctele de lucru?
– Vorbim doar despre anumite structuri unde se pretează acest lucru. De exemplu, la o poliție orășenească, ce poate funcționa pe modelul unui post de poliție rurală. Modificarea vine în sensul în care polițiștii sunt în teren, nu sunt la sediul unității, pentru că nu există solicitare din partea cetățenilor de a avea forțe de ordine în acel imobil pe timpul nopții. Avem însă nevoie ca această resursă umană, ca acești colegi, să fie în patrulare…
▼ Așadar, omul de rând, dacă vrea să se ducă la secție, nu va mai putea să depună plângere acolo, personal
– Astăzi cetățenii au la îndemână posibilitatea de apel în caz de urgență prin 112. Pe timpul zilei, sediul va funcționa la fel, însă nu mai vorbim despre o prezență pe timpul nopții, pentru a depune petiții. Ne interesează ca după programul de lucru cu publicul, polițistul din sediul secției să intre în patrulare, de exemplu… Este în interesul tuturor, mai ales al cetățenilor. Într-adevăr, pentru unii colegi este posibil ca modificarea să nu fie foarte confortabilă, pentru că – până la urmă – nu or să mai stea într-un birou, ci vor fi implicați într-o activitate de interacțiune directă cu cetățeanul, unde trebuie să îndeplinească niște cerințe… Este însă în avantajul cetățeanului!
Material realizat de Monica Sandu.
Sursă foto: ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Mesaj RO-Alert! Noi atacuri la graniță, o dronă s-a prăbușit în România













