Generalul Lucian Pahonțu, șeful SPP, a fost trecut în rezervă, însă își va păstra funcția. Președintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind trecerea în rezervă a generalului cu patru stele.
Argeșeanul a împlinit sâmbătă vârsta de 60 de ani și, potrivit legii, trebuie să iasă la pensie. Tot legea spune însă că Serviciul de Pază și Protecție trebuie condus de un director, fără să fie menționat dacă este civil sau militar.
Lucian Pahonțu poate astfel să rămână în fruntea SPP, din postura de civil, fără să fie nevoie de o ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru a aproba acest lucru. Pahon țu conduce Serviciul de Pază și Protecție de aproa pe două decenii, din anul 2005. A absolvit în 1994 cursurile Facultăţii de Arme Întrunite din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, iar în 2003 a obţinut titlul de doctor în știinţe militare. În 2003, era general de brigadă, după care a fost înaintat la gradul de general-maior, respectiv, ge neral cu 3 stele în 2008
Material din ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Prestatorii casnici pot cumula pensia cu alte venituri? Informații utile pentru acești români!