BNS semnalează: Prețurile la energie electrică pot ajunge printre cele mai mari din UE

de | 16.07.2025 11:37 | Național, Economic

Blocul Național Sindical (BNS) avertizează asupra riscurilor liberalizării pieței de energie din România, evidențiind impactul asupra prețurilor, sărăciei energetice și economiei naționale. Acestea vin în contextual în care BNS a lansat un studiu amplu despre piața de energie din România! Studiul BNS analizează efectele subvențiilor, abuzurile din piață și lipsa de transparență, propunând măsuri pentru a evita creșteri semnificative ale tarifelor și pentru a proteja consumatorii vulnerabili.

”Liberalizarea pieței energiei, combinată cu măsuri de austeritate, riscă să arunce milioane de români în sărăcie energetică. Studiul realizat de BNS analizează efectele reale ale subvenționării din ultimii ani, abuzurile din piață și lipsa de transparență a furnizorilor.

Concluziile sunt clare: fără reglementare corectă și intervenție imediată, prețurile la energie electrică pot ajunge printre cele mai mari din UE, iar sărăcia va crește alarmant”, transmit cei de la BNS.

Măsurile de austeritate promovate de Guvernul proaspăt instalat au abătut atenția opiniei publice de la efectele liberalizării prețurilor la energie electrică de la 01.07.2025, semnalează cei de la BNS în comunicatul publicat.

”Însă liberalizarea prețurilor la energie dublată de măsurile promovate de Guvern, în special de cele ce vizează creșterea TVA și reducerea sau înghețarea unor beneficii salariale sau sociale vor avea efecte semnificative, în special în cazul celor cu venituri mici.

Efectul cumulat al liberalizării prețurilor la energie de la 01 iulie și al creșterii TVA de la 01 august vor ridica rata inflației aproape de 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populației. Tăierea veniturilor salariale din sectorul public, înghețarea pensiilor și a prestațiilor de asistență socială, reevaluare accesului la servicii de sănătate pentru unele categorii sociale, toate vor contribui la o creștere semnificativă a populației în risc de sărăcie”, mai arată cei de la BNS.

În perioada noiembrie 2021 – august 2024 bugetul de stat a decontat subvenții totale pentru energie în sumă de 26,97 mld lei, alte 4,13 mld lei fiind în analiză. Beneficiarii acestei măsuri au fost, atât consumatori casnici (44%), cât și consumatori non-casnici (56%). Creșterea pensiilor, a diverselor indemnizații de asistență socială dar și a salariului minim au avut ca efect o îmbunătățire a indicatorilor ce reflectă nivelul de trai, 2024 a fost anul cu cele mai bune evoluții în acest sens.

Chiar și așa, potrivit celor de la BNS, în 2024:

  • 1 din 5 români era afectat de sărăcie,
  • 1 din 6 români era afectat de deprivare materială și socială severe,
  • 1938,5 lei/luna – pragul de sărăcie, 3.595.000 de persoane se aflau sub acest prag.
  • 14,5% din gospodării au întârzieri la plata facturilor de utilități, media UE 6,9%.
  • prețul energiei a fost al cincilea preț ca mărime din Uniunea Europeană, raportat la paritatea puterii de cumpărare. Cehia (41 PPS), Cipru (35,7), Germania (35,23), Polonia (32,69) și România (32,69 PPS).

La 1 iulie 2025 Guvernul a luat decizia de a renunța la măsura de subvenționare aplicată în perioada 2021 – 2025, înlocuind-o cu o măsură cu aplicabilitate mult mai limitată și legată exclusiv de nivelul pragului de sărăcie din 2024. În cadrul unui studiu realizat BNS a evaluat modul în care a fost aplicată și efectele generate de schema de subvenționare din perioada 2021 – 2025 și totodată evaluează efectul liberalizării prețului în special pentru consumatorii casnici: ”Era firesc ca la finalizarea măsurii de sprijin Guvernul să evalueze eficiența utilizării acestei măsuri de sprijin pentru consumatori”.

Ce urmează:

”Liberalizarea prețurilor la energie electrică de la 1 iulie 2025, va conduce la scumpiri semnificative pentru populație (între 67% și 79%) în ceea ce privește facturile la energie electrică.

Această creștere semnificativă a prețurilor la energie electrică pentru consumatorii casnici va afecta, pe de-o parte, amplificarea sărăciei energetice, plățile restante către companii, și, însoțită de liberalizarea prețului energiei pentru consumatorii non-casnici, scăderea competitivității companiilor naționale față de contra-părțile europene.

Estimările noastre arată că evoluția probabilă a prețurilor urmează să majoreze prețul kWh în România, până la al șaptelea cel mai mare preț din Uniunea Europeană, peste media prețului din UE-27, față de poziția 22 anterior anterior re-liberalizării prețurilor. Într-un scenariu chiar mai nefavorabil, consumatorii casnici din România ar urma să plătească al patrulea cel mai mare preț din Uniunea Europeană (după Germania, Danemarca, Irlanda) și mai scump decât în toate țările Europei de Est, respectiv de trei ori mai scump decât în Ungaria și de 2,5 ori mai scump decât în Bulgaria.

Din punct de vedere al măsurării prețului prin „moneda artificială” a standardului puterii de cumpărare (PPS) o scumpire de 67-79% a prețului per kWh în România, ar plasa consumatorii casnici, ca preț măsurat prin standardul parității de cumpărare, la cel mai înalt nivel din UE-27 (anterior re-liberalizării, la standardul PPS, așa cum am arătat, prețul energiei electrice pentru gospodării era deja al cincilea cel mai mare din UE-27, apropiat cu cel plătit în Germania).

Estimăm că (re) liberalizarea va avea ca efect o majorare a ratei inflației de cel puțin 2,8 puncte procentuale, ceea ce ar putea ridica rata anuală a inflației peste nivelul de 8,25% (în condițiile unei inflații anualizate în prezent de 5,45%).

Rata inflației ar putea fi chiar și mai mare, în condițiile în care modificările de prețuri pentru consumatorii non-casnici (runda a doua) ar urma să afecteze și ele nivelul de trai.

Măsurile guvernamentale propuse prin noul pachet de sprijin, în vigoare începând după expirarea plafonării, conduc la un sprijin redus la o treime, ca valoare, față de sumele alocate pentru subvenționarea facturilor non-casnicilor.

Riscurile de intrare în categoria sărăciei energetice par să fie de natură să „străpungă” pragul de 25% dintre familiile care întâmpină dificultăți și categoric este de natură să conducă la majorarea dificultăților pentru plata facturilor la utilități, pentru milioane de consumatori casnici.

Măsurile de sprijin (programate pentru zece luni) vor fi fost deja parțial anulate prin majorarea cotei standard de TVA, inclusiv pentru facturile la utilități.

În privința măsurilor de sprijin, respectiv plafonul de venit lunar de maximum 940 lei pentru persoanele singure, el apare deja ca fiind subdimensionat, întrucât valoarea este extrasă din valoarea pragului de venit anual de sărăcie relativă pentru anul 2024, așa cum a fost comunicat de către INS în iunie 2025, respectiv 23.262 de lei/persoană/an. Or, în 2025, urmare a creșterii anticipate a prețurilor, până la 8,25% și în condițiile înghețării pensiilor, salariilor în sectorul public și presiunile pe economie care ar putea atrage o spirală negativă în salariul real, inclusiv în sectorul public, apare ca o certitudine că rata sărăciei relative va crește.

Estimarea noastră, așa cum am arătat, este de revenire a ratei sărăciei și excluziunii sociale (AROPE) dinspre nivelul de 19% în 2024, la nivelul de circa 24% în 2025, ceea ar urma să atragă o retrogradare, prin cele 400.000 de persoane pe care le estimăm a reintra în categoria „persoanelor sărace” în 2025, până aproape 4 milioane de persoane, inclusiv în clasamentul AROPE la nivelul UE-27, de pe poziția 20 a statelor cu cea mai mare rată de persoane sărace, pe poziția 24, respectiv a treia cea mai mare rată a persoanelor sărace din Uniunea Europeană”, arată cei de la BNS.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Primaria Municipiului Pitesti

Ciitți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Consiliul Local se reunește joi în ședință publică. Elevii de top din Mioveni, premiați

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole