Semnarea și începerea Contractului de Lucrări CL10 – „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în comuna Poiana Lacului”
Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din județul Argeș, în perioada 2021-2027
Programul Operațional Dezvoltare Durabilă (PDD) reprezintă documentul de programare a Fondurilor Structurale și de Coeziune, care stabilește strategia de alocare a fondurilor europene, în vederea dezvoltării sectorului de mediu în România, în perioada 2021-2027. PDD se bazează pe obiectivele și prioritățile politicilor de mediu și de dezvoltare a infrastructurii ale Uniunii Europene, reflectând atât obligațiile internaționale ale României, cât și interesele specifice naționale.
APĂ CANAL 2000 S.A. Pitești, în calitate de Operator Regional, beneficiază de asistență financiară nerambursabilă pentru implementarea proiectului, acesta fiind cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin PDD 2021-2027, Prioritatea 1 Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată și tranziția la o economie circulară – Obiectiv specific RSO2.5. Promovarea accesului la apă și o gospodărire sustenabilă a apelor. Pentru implementarea Proiectului a fost semnat Contractul de finanțare nr. 160 din 05.06.2025 între Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru PDD și Apă Canal 2000 S.A. Pitești în calitate de Beneficiar. Valoarea totală aprobată a proiectului este de 985.457.811,79 lei, din care contribuția nerambursabilă a Uniunii Europene prin FEDR este de 596.212.534,83 lei, fără TVA.
Proiectul constă în investiții pentru tratarea, distribuția apei și dezvoltarea facilităților de colectarea și epurare a apelor uzate care se vor implementa în zonele urbane și rurale din aria de proiect, ce vor avea drept rezultat dezvoltarea generală a infrastructurii apei și apei uzate în județul Argeș și conformarea cu prevederile directivelor UE relevante.
Contractul de lucrări CL10 ”Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în comuna Poiana Lacului” a fost atribuit în urma unei licitații publice deschise, cu respectarea prevederilor legislației românești în domeniu, Antreprenorului format din Asocierea ENERGOMONTAJ GRUP S.R.L. – HYATT DEVELOPEMENT 2011 S.R.L. – RAICOMMERCE CONSTRUCTION JSC. Valoarea contractului de lucrări nr. 68/25.03.2025 este de 73.011.758,00 lei, exclusiv TVA. Durata de execuție a contractului va fi de 28 luni, începând cu data de 23.06.2025, cu o perioadă de garanție de 60 luni.
În cadrul contractului de lucrări CL10 se vor realiza următoarele investiții:
- Reabilitare rețea distribuție cu o lungime de 12,9 km;
- Reabilitare rezervor amplasat în localitatea Samara cu o capacitate de 200 mc;
- Extindere rețea de canalizare cu o lungime de 54,9 km;
- Construire 25 stații de pompare ape uzate noi;
- Conducte de refulare ape uzate noi cu o lungime de 21.2 km.
Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Apă Canal 2000 SA Pitești
Tel/Fax: 0248 210 148