Senator Ovidiu Puiu: Cele 3 noi hidrocentrale vor reduce substanțial deficitul de producție de energie

de | 23.03.2022 16:25 | Județean, Politic

Senatorul Ovidiu Puiu, care este și membru al Comisiei pentru Mediu, a explicat ce presupune acest proiect de lege!

Independența energetică și scăderea prețurilor la energie sunt țintele pentru care trebuie căutate urgent soluții, iar una dintre ele este finalizarea a trei hidrocentrale, care sunt realizate în proporție de 90%, una dintre ele fiind începută înainte de 1989, iar celelalte două după 2000. Proiectele acestora s-au blocat din cauza unor probleme de mediu, cum ar fi periclitarea unor specii de pești. Proiectul de lege pentru scoaterea din ariile protejate a acestor trei obiective este depus de către parlamentarii PSD și a trecut deja de Senat, însă activiștii de mediu se opun. Senatorul Ovidiu Puiu, care este și membru al Comisiei pentru Mediu, a explicat ce presupune acest proiect de lege:

„În contextul crizei din Ucraina și al presiunilor uriașe la adresa securității energetice, Senatul României a adoptat un proiect de lege care înlesnește finalizarea unor hidrocentrale la care lucrările au fost sistate pentru a proteja mediul. Pe scurt, proiectul legislativ propune scoaterea unor suprafețe din interiorul ariilor protejate dacă pentru suprafețele respective, la data de 29 iunie 2007, erau aprobate prin Hotărâre a Guvernului sau prin Decrete de stat, obiective de investiții pentru realizarea de amenajări hidroenergetice. Sunt vizate, în mod direct, două hidrocentrale din Defileul Jiului și hidrocentrala de la Răstolița, din județul Mureș, aflate la un stadiu de execuție de peste 90%.”

Conform inițiatorilor, acestea ar putea produce energie pentru 300.000 de gospodării.

Și energia hidro este tot energie verde!

 Senatorul argeșean Ovidiu Puiu subliniază că justificările aduse de activiștii de mediu nu se susțin și le demontează, arătând plusurile acestor hidrocentrale.

„Argumentul opozanților acestui proiect – acela că aceste investiții afecteazăariile protejate fără a rezolva deficitul de producție de energie pe care România îl are acum – este un argument slab, ca să nu îl numim altfel. Chiar dacă investițiile nu vor rezolva pe deplin problemele energetice ale țării, este mai mult decât evident că ele vor reducesubstanțial deficitul de producție de energie și vor îmbunătăți mixul energetic național. Sunt propuse investiții alternative – precum panouri fotovoltaice instalate pe terenuri degradate și pe acoperișuri de casesaucrearea de noi capacități pentru energia eoliană. De acord cu aceste investiții, dar de ce să alegemabordareasau–sau în loc de și–și? Că doar nu ne temem de un exces de producție de energie… De adăugat în logica intervenției și faptul că,în toate cazurile menționate – deci și în cazul energiei hidro –, vorbim de energie verde și prietenoasă cu mediul!”, a mai arătat senatorul PSD, Ovidiu Puiu.

„De aici până la a spune stop până și dezvoltării de energie verde, într-un context cu totul și cu totul special, mi se pare că e o exagerare sau chiar o linie roșie!”

La nivel național, doar 30% din energia produsă în România este furnizată de hidrocentrale.

„De când activez în Comisia de Mediu a Senatului României, am votat pentru zeci, poate chiar sute de inițiative care protejează mediul și pun în acord legislația națională cu cea europeană. Să nu cădem, totuși, în capcana extremelor! Întreaga Europă își caută acum soluții de securitate energetică și relaxează ambițiile Green Deal și e inacceptabil ca noi să stăm să privim impasibili la drobul de sare care stă să cadă! Sunt de acord că avem nevoie de front comun pentru a lupta cu poluarea, cu deșeurile, cu rablele, cu vânzarea abuzivă a lemnului brut ș.a.m.d. De aici până la a spune stop până și dezvoltării de energie verde, într-un context cu totul și cu totul special, mi se pare că e o exagerare sau chiar o linie roșie! Nu în ultimul rând, aș puncta faptul că mediul se adaugă, nu se substituie, celorlalte două componente ale dezvoltării durabile, cea economică și cea socială. A nu te putea hotărî cu privire la linia de demarcație între cele trei componente înseamnă, de fapt, a te hotărî să nu faci nimic. Ceea ce este cu totul inacceptabil astăzi!”, a mai explicat senatorul Ovidiu Puiu.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Ovidiu Puiu | Senatul României | Ucraina

Ultimele articole