anchetaonline.ro

Senatorul Mihai Coteț – două inițiative care limitează accesul tinerilor la jocurile de noroc

de | 26.02.2026 15:23 | Din ediția tipărită, Județean, Politic

Două inițiative legislative care vizează limitarea accesului tinerilor la jocurile de noroc au fost aprobate, anunță senatorul PNL Mihai Coteț, semnatar al inițiativelor. Potrivit acestuia, ambele proiecte urmăresc „protejarea tinerilor și a copiilor în fața dependenței de jocuri de noroc”.

Prima măsură prevede ridicarea vârstei minime pentru accesul la jocuri de noroc de la 18 la 21 de ani.

„Specialiștii arată clar că zona creierului responsabilă de autocontrol și decizii mature se dezvoltă până în jurul vârstei de 25 de ani. Intervalul 18–21 de ani este o perioadă vulnerabilă. Este momentul în care mulți tineri devin independenți financiar. O dependență instalată atunci poate însemna datorii, dezechilibru emoțional și un start compromis în viața adultă”, explică vicepreședintele Senatului.

„În Argeș, la fel ca în toată țara, am întâlnit părinți îngrijorați”

A doua inițiativă adoptată vizează limitarea drastică a publicității la jocurile de noroc, în special în mediul online. Mihai Coteț invocă date pe care le consideră îngrijorătoare: „14% dintre copii au recunoscut că au jucat pe bani. 40% spun că au prieteni implicați. 7 din 10 copii văd frecvent reclame la jocuri de noroc. 11% urmăresc influenceri care promovează astfel de activități.”

Proiectul legislativ introduce mai multe restricții clare, printre care interzicerea publicității online în intervalul 06:00–24:00, interzicerea reclamelor în materiale destinate minorilor, precum și interzicerea folosirii influencerilor și a personalităților publice în promovarea jocurilor de noroc.

Senatorul liberal afirmă că problema este una reală și prezentă inclusiv la nivel local. „În Argeș, la fel ca în toată țara, am întâlnit părinți îngrijorați. Am discutat cu profesori și cu tineri care văd zilnic această presiune. Problema este reală.”

Mihai Coteț avertizează că fenomenul dependenței de jocuri de noroc depășește zona divertismentului. „Jocurile de noroc nu sunt doar divertisment. Ele creează dependență. Afectează familii. Blochează destine.”

Sursă foto: ediția tipărită.

În opinia sa, dezbaterea nu ar trebui politizată. „Protejarea copiilor nu este o temă de campanie. Este o responsabilitate. Și cred că, înainte de orice dezbatere politică, avem o datorie simplă: să fim de partea copiilor noștri.”

Inițiativele legislative urmează parcursul procedural pentru promulgare și intrare în vigoare.

Material realizat de Iulia Bădulescu. 

Sursă foto: ediția tipărită.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Alina Gorghiu: „La Curtea de Argeș nu mai e vorba doar despre apă. Este vorba despre demnitate!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Mihai Coteț | Pitești | Senatul României