anchetaonline.ro

Sfânta Parascheva 2025 – Ce nu este bine să faci în această zi

de | 14.10.2025 08:37 | Județean, Lifestyle, Național

Sfânta Cuvioasă Parascheva reprezintă una dintre cele mai mari sărbători ale românilor, fiind marcată cu cruce roșie.

Sărbătorită în fiecare an pe data de 14 octombrie, Sfânta Parascheva este considerată cea care protejează lumea femeilor și îndeletnicirile lor. Ea ocrotește femeile însărcinate, iar cele care doresc să aibă o naștere ușoară trebuie să dea de pomana, astăzi, copiilor nevoiași.

Viața Sfintei Parascheva

Sfânta Parascheva s-a născut la începutul secolului al XI-lea în Epivata, o localitate de pe malul Mării Marmara, aproape de Constantinopol. Provenind dintr-o familie creștină, încă de mică a simțit chemarea divină, dedicându-și viața rugăciunii și ajutorului celor nevoiași. După ce și-a împărțit averea săracilor, Sfânta Parascheva a ales să urmeze calea monahală, petrecând ani întregi în pustnicie și rugăciune.

De-a lungul vieții, a fost cunoscută pentru blândețea, smerenia și credința ei neclintită. După moartea sa, moaștele Sfintei Parascheva au devenit un izvor de vindecare și binecuvântare, fiind aduse în Moldova în secolul al XVII-lea, unde au rămas până astăz

Mii de credincioși se închină, în această zi, la racla cu sfintele moaște de la Iași, acolo unde se află de peste 350 de ani.

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Or­todoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deo­sebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de bine­cu­vân­ta­re și însă­nă­to­șire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlo­ci­toa­re către Preamilostivul Dum­ne­zeu”, se precizează pe Doxologia.ro.

Tradiții și obiceiuri de Sfânta Parascheva

Astăzi, femeile nu au voie să spele, să coasă și să facă alte treburi casnice.

Se spune de asemenea că în funcție de cum este vremea în această zi va fi și iarna.

Dacă oile dorm îngrămădite e semn că vine iarnă grea. Dacă dorm răsfirate, iarna va fi ușoră.

În această zi de sărbătoare, credincioșii îi pomenesc pe cei care au plecat la cele veșnice. Este bine să se dea de pomană must și pâine coaptă din grâul proaspăt.

Tot azi nu se mănâncă nuci, castraveți sau orice alimente în formă de cruce. De asemenea, nu se consumă fructe închise la culoare și pepene roșu, deoarece amintesc de sacrificiul martiric.

Rugăciunea pe care creștinii o rostesc de Sfânta Parascheva

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, Cel ce ai zis și s-a făcut toată făptura, nu întoarce fața Ta de la noi păcătoșii, ca să nu vină asupră-ne mânia cea groaznică și înfri­co­șă­toare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre, ce în toată ziua, nenumărate, cu ne­so­co­tință le săvârșim.

Noi suntem păcătoși, ne­treb­nici și plini de răutate; iar Tu ești izvorul vieții și al milostivirii. Nu ne lăsa, Doamne! Nu trece rugăciunea noastră, a păcătoșilor, nici ne răsplăti nouă după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câștiga mi­los­tivirea prin sârguința cea de toate zilele, dă­ruiește-ne-o Tu ca un îndurat mult-Milostiv.

Doamne, pentru rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dăruiește-ne nouă sănătate și viață ferită de toată răutatea și ne întărește cu Duhul Tău cel stăpânitor, ca din adâncul inimilor, cu bucurie să slăvim prea­sfânt numele Tău în veci”.

 

Foto: Facebook

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Aproape 120.000 de credincioși au trecut pe la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole