Tragedie în comuna Oltina din județul Constanța, acolo unde un bebeluș de doar lună a murit carbonizat după ce un incendiu a izbucnit în casă. Alături de bebeluș se aflau încă patru frați, însă aceștia au fost scoși la timp de către un vecin, un elev de clasa a VIII-a.
Potrivit replicaonline.ro, tragedia s-a produs în absența mamei, care plecase la magazin, lăsându-i nesupravegheați pe cei cinci copii. Tatăl era la serviciu în acel moment.
Alerta a fost dată în jurul orei 10:15, iar pompierii ISU Dobrogea au intervenit la fața locului cu două autospeciale cu apă și spumă. De asemenea, la locul tragediei s-au deplasat și oamenii legii.
După ce flăcările au fost stinse, pompierii au descoperit trupul carbonizat al bebelușului, o fetiță de numai o lună.
Din primele informații, se pare că cei mici s-ar fi jucat cu focul, provocând astfel incendiul. Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii investighează toate circumstanțele în care s-a produs această tragedie.
La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 10.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil din comuna Oltina ar fi izbucnit un incendiu. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma lichidării incendiului, în imobil a fost găsit un nou-născut de sex feminin, în vârstă de aproximativ o lună, decedat. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Din păcate, familia și-a pierdut nu doar copilul cât și locuința, chiar înainte de sezonul rece.
Foto: captură video replicaonline.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
S-a ales cu dosar penal! Tânăr din Micești prins conducând fără permis o mașină radiată