Sfârșit tragic pentru o judecătoare de 41 de ani. A murit după ce a căzut de la etajul 7

de | 07.07.2025 18:51 | Național, Eveniment

O tragedie a avut loc astăzi, 7 iulie 2025, în Timișoara. O femeie în vârstă de 41 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc situat pe Calea Aradului.

Incidentul a fost semnalat autorităților în jurul orei 09:10, iar la fața locului au intervenit de urgență echipaje SMURD și ale Ambulanței, dar și polițiști.

Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru aceasta, decât să se constate decesul. Impactul cu solul i-a fost fatal.

La data de 07 iulie 2025, în jurul orei 09:10, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie ar fi căzut în gol de la etajul 7 al unui imobil, situat pe Calea Aradului, din Timişoara.  Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat ca este vorba de o femeie de 41 de ani, decedată”, a transmis IPJ Timiş.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, conform procedurii standard în astfel de cazuri.

Potrivit news.ro, victima era judecătoare la Tribunalul Timiș din 2013.

Reacția Tribunalului Timiş, după moartea judecătoarei

Colegii magistratului de la Tribunalul Timiș au transmis un mesaj familiei și spun că judecătoarea a fost un profesionist apreciat, calm și echilibrat.

Cu adâncă tristețe în suflet, anunțăm trecerea prematură în neființă a colegei noastre judecător Sorina Lupșa în data de 7 iulie 2025.

Sorina a fost un om deosebit, un profesionist dedicat și un coleg mereu gata să ajute, să zâmbească și să inspire prin calmul și echilibrul său. Prezența ei în cadrul colectivului Tribunalului Timiș a fost un sprijin pentru toți cei care au avut privilegiul de a o cunoaște și de a lucra alături de ea.

Gândurile noastre se îndreaptă în aceste momente grele către familia îndurerată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune.

Colegii din cadrul Tribunalului Timiș își iau rămas bun de la un om cu adevărat valoros, care va rămâne mereu în amintirea noastră.

Dumnezeu să o odihnească în pace!”, transmite colectivul Tribunalului Timiș.

Polițiștii au deschis o anchetă și încearcă să stabilească cum s-a întâmplat tragedia.

Sursă foto:

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

ISU Argeș, prezent la Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: