anchetaonline.ro

Sfârșit tragic pentru un argeșean de 28 de ani. A mers la pescuit pe râul Olt, dar a pierit sub ochii tatălui său vitreg

de | 02.01.2026 09:32 | Eveniment, Național

Update 1: 

Din păcate, tânărul de 28 de ani a murit la UPU Vâlcea, în ciuda eforturilor medicilor.

Autoritățile au deschis o anchetă în acest caz și un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Știrea inițială 

Doi bărbați din județul Argeș, tată și fiu vitreg, aflați la pescuit, au căzut în râul Olt după ce barca în care se aflau s-a răsturnat.  Bărbatul în vârstă a făcut pluta și a rămas la suprafață, cel tânăr s-a dus la fund, într-un loc în care apa are aproximativ 7 m adâncime.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje din ISU Olt – Punctul de lucru Dobroteasa și ISU Vâlcea – Detașamentele Drăgășani și Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale pentru intervenție și descarcerare, o autospecială de primă intervenție, două bărci cu motor și o ambulanță SMURD. Au fost alertate și echipele de scafandri, iar în sprijin au acționat și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță.

Potrivit newsflux.ro, primul bărbat, în vârstă de 67 de ani, a fost scos din apă cu semne vitale, însă în stare avansată de hipotermie. A fost transportat de urgență la UPU Vâlcea pentru îngrijiri medicale.

Tânărul de 28 de ani, în stare gravă

La scurt timp, salvatorii l-au găsit și pe fiul vitreg al bărbatului de 65 de ani, în vârstă de 28 de ani. Acesta a fost adus la mal inconștient și preluat imediat de echipajele medicale, care au început protocolul de resuscitare specific hipotermiei severe, proces care poate dura mai multe ore și se efectuează prin încălzirea treptată a victimei.

Intervenția este în desfășurare, iar autoritățile urmează să stabilească circumstanțele exacte în care s-a produs evenimentul.

Sursă foto: newsflux.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Viceprimarul municipiului Câmpulung va fi înmormântat mâine, 3 ianuarie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole