anchetaonline.ro

Și-a găsit sfârșitul în camera de gardă. Avea doar 37 de ani

de | 28.10.2025 09:44 | Național, Eveniment

Tragedie în această dimineață la Spitalul Județean de Urgență Buzău. Directorul medical, chirurgul Ștefania Szabo, în vârstă de doar 37 de ani, a fost găsită decedată în camera de gardă a unităţii sanitare.

Ea intrase în tură luni dimineață și urma să iasă din gardă la ora 8:00.

Potrivit reporterbuzoian.ro, descoperirea a avut loc cu puțin timp înainte de ora 06:00, când unul dintre angajații secției a observat că alarma telefonului medicului suna încontinuu. Pentru că dr. Szabo nu răspundea, acesta a intrat în camera de gardă, unde a făcut tragica descoperire.

A fost alertat imediat Serviciul de Medicină Legală, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza morții.

Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma autopsiei medico-legale, însă, potrivit primelor informații, nu există suspiciuni că ar fi vorba despre o moarte violentă.

Totul era normal. Sunt cei de la poliţie şi cei de la ITM în cadrul spitalului. Era în timpul activităţii azi-noapte, era de gardă, avea să iasă la 8 dimineaţa, în această dimineață. (…) Doamna doctor era unul dintre medicii care avea minim șapte gărzi pe lună, plus activitate pe secţie, plus activitate medicală, fiecare zi era intercalată. (…) Ultimul consult unde a fost prezentă, a fost pe la ora 00 azi-noapte, apoi a urcat la camera de gardă. Ce s-a întâmpalt ulterior, nu ştim”, a declarat Sorin Pătrașcu, managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău, potrivit Observator News.

Dr. Ștefania Szabo împlinise 37 de ani pe 1 octombrie și ocupa funcția de director medical al spitalului din 2021.

Sursă foto: news.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Înmatriculările de autoturisme noi în UE au crescut în septembrie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: