Simfonia Lalelelor 2023 continuă și astăzi cu o serie de acțiuni menite să bucure toți vizitatorii, de la mic la mare. De departe, cel mai așteptat moment este concertul din această seară susținut de Vescan și Ștefan Bănică Junior. La 19.00 fix în Parcul Lunca Argeșului începe un spectacol – eveniment al cărui prezentator este Dan Negru.
În a doua zi a festivalului, pe seară, de la 19:00 – 21:30 este programat un spectacol extraordinar, al cărui prezentator este Dan Negru. În deschidere este Vescan, iar cel care va închide spectacolul, printr-un concert extraordinar, este Ștefan Bănică Junior.
De asemenea, în parcul Lunca Argeșului puteți admira grădinile de flori, pavilionul expozițional și târgul de flori. Simfonia Lalelelor este un eveniment pregătit să ofere o experiență de neuitat, cu multe surprize și activități distractive pentru toată familia.
Pentru copii sunt pregătite o mulțime de atracții: picturi pe față, magicieni, ateliere de creație, animatori, Aventura parc. Zona de picnic a fost reamenajată astfel încât toată familia să se poată relaxa, în aer liber, în cele trei zile de festival.
ArtFUSION FESTIVAL
Pentru prima dată în Pitești este prezent ArtFUSION FESTIVAL. Puteți merge până duminică, 23 aprilie 2023, în Parcul Lunca Argeșului pentru a participa la acest eveniment, fără limită de vârstă, în cadrul căruia se organizează: workshopuri, o galerie de artă în aer liber, jocuri și concursuri. Accesul este gratuit!
Sursă foto: Facebook Primăria Municipiului Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Klaus Iohannis: Vă mulțumesc tuturor că aveți grijă de planeta noastră, Pământ!