anchetaonline.ro

Simularea Evaluării Naționale 2026 se ține sau nu? Citește ultimele detalii

de | 16.03.2026 07:16 | Administrație, Lifestyle, Național

Simularea pentru Evaluarea Națională 2026 începe astăzi, 16 martie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Elevii de clasa a VIII-a trebuie să fie prezenți în sălile de examen până la ora 8:30, iar testarea începe la ora 9:00, potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației și Cercetării.

De cealaltă parte, vineri Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) , a anunțat că peste 73.000 de angajați din învățământul preuniversitar, reprezentând peste 50% din totalul profesorilor, membri de sindicat ai celor două federații, FSLI şi FSE “Spiru Haret” AU SEMNAT pentru NEPARTICIPAREA la simulările examenelor naţionale!

Sursă foot: FB FSLI Romania

”Peste 40.000 de angajaţi din educaţie au optat pentru grevă în perioada simulărilor!

Cu toţii dau dovadă de CURAJ dar şi de RESPONSABILITATE!

Dacă nu protestăm, măsurile Guvernului vor fi şi mai drastice, prin îngheţarea tuturor salariilor în urmatorii ani!

Cu cât suntem mai mulţi la protestul de nostru prin care nu participăm la simulările examenelor naţionale, cu atât vom fi mai puternici şi vom reuşi să rescriem soarta educaţiei, dar şi a salariaţilor din acest sistem!

Nu te teme şi nu te lăsa păcălit! Împreună PROTESTĂM!!”, au punctat cei de la FSLi în comunicarea publicată pe pagina de Facebook.

Timpul alocat pentru rezolvarea subiectelor este de 2 ore

Elevii trebuie să fie prezenți în săli până la ora 8:30, iar probele încep la 9:00. Candidații primesc subiectele în format tip broșură, pe care își redactează direct răspunsurile. Dacă este nevoie, pot solicita pagini suplimentare, care vor fi capsate de profesorii asistenți la predarea lucrării. Fiind subiect tip broșură, pe care elevii scriu rezolvările, acestea nu pot fi luate de elevi după terminarea probei.

Timpul alocat pentru rezolvarea subiectelor este de 2 ore, calculat din momentul în care elevii finalizează completarea casetei de identificare.

În cazul itemilor de tip grilă, un răspuns greșit poate fi corectat prin tăierea variantei încercuite cu o linie orizontală și încercuirea unui alt răspuns considerat corect. De asemenea, la întrebările unde răspunsul este marcat cu „X”, elevii pot corecta greșeala prin tăierea marcajului și alegerea unei alte opțiuni. Pentru greșeli în text, răspunsul incorect se taie cu o linie și se scrie varianta corectă alături. Colţul lucrării conținând datele personale ale elevului nu se închide şi nu se lipește, secretizarea urmând să fie realizată în platforma destinată evaluării digitalizate după încărcarea acesteia.

Rezultatele simulării sunt comunicate individual elevilor

Lucrările vor fi scanate și evaluate digital de doi profesori evaluatori. Dacă între note apare o diferență mai mare de un punct, lucrarea este trimisă automat către alți doi profesori.

Rezultatele simulării nu sunt făcute publice, ci comunicate individual elevilor.

Rezultatele obținute la simulările naționale nu se contestă.

Conform procedurii, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obținute la simulările naționale pot fi trecute în catalog. Calendarul continuă cu proba la Matematică pe 17 martie, iar rezultatele vor fi comunicate pe 30 martie.

Calendar Simulare Evaluare Națională 2026:

  • 16 martie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 17 martie 2026: Matematică – probă scrisă
  • 18 martie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 30 martie 2026: Comunicarea rezultatelor.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Primăria Orașului Mioveni și FB FSLI Romania

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

De ce devin adolescenții violenți în relații? 3 măsuri prin care școala poate preveni violența în relații

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole