Un caz cutremurător de abuz asupra unui copil a stârnit reacții ferme din partea președintei PNL Argeș, deputatul Alina Gorghiu. Aceasta cere o anchetă rapidă și o pedeapsă exemplară pentru agresor, subliniind importanța ordinului de protecție ca instrument esențial pentru apărarea victimelor, mai ales atunci când acestea sunt copii.
”O știre m-a cutremurat profund. Un copil a avut curajul să vorbească despre traume de neimaginat, trăite chiar în propria familie. Nu voi intra în detalii inutile și nu voi expune suferința. Este suficient să știm atât: un copil de 8 ani a fost abuzat, violat de propriul părinte.
Sunt traume care marchează un copil pentru toată viața”, a precizat astăzi deputatul Alina Gorghiu.
”Justiția trebuie să fie clară, fermă și de partea victimelor”
Președinta PNL Argeș a mai subliniat importanța ordinului de protecție în cazurile de violență gravă asupra copiilor și cere o anchetă rapidă și o condamnare exemplară pentru agresor. Oficialul afirmă că justiția trebuie să acționeze fără întârziere și să fie de partea victimelor.
”Spun clar contextul, pentru că este esențial să se înțeleagă: mama copilului a cerut ordin de protecție. A folosit un instrument legal, pe care l-am introdus în lege, pentru a-și proteja copilul și pentru a opri abuzatorul. Ordinul de protecție trebuie cerut și în astfel de cazuri, mai ales atunci când victimele sunt și copii.
Ca om, ca mamă și ca persoană implicată direct în lupta împotriva violenței, mă aștept la o anchetă rapidă, fermă și fără întârzieri. Mă aștept ca violatorul propriului copil să fie condamnat rapid, la o pedeapsă exemplară. Justiția trebuie să fie clară, fermă și de partea victimelor.”, a mai precizat președintele PNL Argeș, deputatul Alina Gorghiu.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB ALina Gorghiu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














