Momente de groază pentru o fetiță de doar 13 ani, din comuna Recea, județul Argeș. Ea a fost violată în repetate rânduri de tatăl ei.
După trei ani, în care a fost supusă abuzurilor, cazul a ajuns în atenția poliței.
La data de 16 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești au fost sesizați, în mod direct, de către un bărbat, cu privire la faptul că o minoră de 13 ani, din Recea, ar fi fost violată, în repetate rânduri de tatăl său.”, transmite IPJ Argeș
În urma sesizării, polițiștii au identificat-o pe minoră, care a confirmat cele sesizate.
Potrivit surselor noastre, timp de o lună de zile, copila ar fi fost legată cu un lanț de pat, chiar de cel care ar fi trebuit să o îngrijească.
Se pare că nu a fost singura abuzată sexual de cel care le-a dat viață. Prin aceleași chinuri a trecut și sora sa în vârstă de 15 ani, iar pe alți doi frați de 3 și 4 ani i-ar fi agresat fizic. De violențele bărbatului nu a scăpat nici soția sa.
În urma verificărilor s-a stabilit faptul că, un bărbat de 53 de ani, din Recea, și-ar fi violat fiicele minore, de 13 și 15 ani, și și-ar fi agresat fizic atât soția, cât și pe cei patru copii minori.”, adaugă IPJ Argeș
În prezent, cei patru copii minori au fost preluați și predați reprezentanților D.G.A.S.P.C., în vederea instituționalizării.
Bărbatul cu chip de monstru, a fost reținut de polițiști, fiind cercetat penal pentru infracțiunile de viol în formă continuată, lipsire de libertate în mod ilegal, rele tratamente aplicate minorilor, corupere sexuală a minorilor și violență în familie.
În cursul zilei de astăzi, el va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Foto Ziua de Cluj
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro