O societate comercială cu obiect de activitate în domeniul silvic, din comuna Drăganu a fost sancționată de oamenii legii.
Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică Argeș – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au acționat împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș. Aceștia au finalizat verificările la societatea din localitatea argeșeană Drăganu iar în urma comparării dintre stocul scriptic din aplicația SUMAL 2.0 și stocul identificat în gestiunea agentului economic în urma inventarierii acestuia, a rezultat că societatea deținea în plus cantitatea totală de peste 65 de m.c. de material lemnos fără proveniență justificată.
În urma verificărilor a rezultat că în depozitul societății se găseau cantitățile de 43,31 m.c. de resturi de lemn, din speciile gorun și molid, respectiv de 22,49 m.c. de lemn rotund, de esență gorun.
Societatea a fost sancționată contravențional cu amendă de 15.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, fiind luată măsura complementară a confiscării cantității de 43,31 m.c. resturi de lemn, respective a confiscării valorice a cantității de 22,49 mc de material lemnos, în valoare de 7.691,58 de lei, se arată în comunicatul IPJ Argeș.
Reprezentanții societății s-au ales cu o amendă de 15.000 de lei.
Foto descriptiv: Monitorul de Vrancea
Citiți, de aseemnea, pe anchetaonline.ro:
Șase persoane au murit în urma inundațiilor din Galați. Alte două sunt date dispărute