Societate din Argeș – amendată dur pentru nereguli silvice!

de | 22.09.2023 18:53 | Știri, Eveniment

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică, alături de specialiștii din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Județean Argeș, au verificat, în cursul zilei de 21 septembrie, activitatea unei societăți comerciale cu sediul și un punct de lucru pe raza comunei Davidești.

Societatea vizată nu corespundea, în urma verificărilor, cu stocul pe care îl deținea în realitate și cel scris în acte.

Mai mult de atât, se pare că aceasta nu deținea în depozit cantitatea de 5.00 m.c. lemn foc (speciile fag, plop tremurător și salcie căprească), în schimb, societatea deținea în plus față de stocurile scriptice din programul SUMAL 2.0, cantitatea de 0,72 mc lemn foc( gorun și tei).

Polițiștii au revenit, în urma verificărilor, și cu o amendă n valoare totală de 7.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice.

De asemenea, cantitatea lipsă, de 5 mc lemn foc, în valoare de 981,28 lei, a fost confiscat valoric, iar cantitatea de 0,72 mc lemn foc deținut fără justificare legală, a fost confiscat și predat în custodie reprezentanților Ocolului Silvic Topoloveni.

 

Foto Monitorul de Vrancea

Descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Poliţia cere ajutor pentru găsirea unui copil de 13 ani!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: