Societate din Dragoslavele, amendată cu 10.000 de lei pentru nereguli silvice

de | 16.04.2025 14:34 | Județean, Eveniment

Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică –Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu specialiștii din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, au acționat pentru identificarea persoanelor care încalcă legislația în domeniul silvic.

Astfel, în cursul zilei de ieri, 15 aprilie, polițiștii și specialiștii silvici, au verificat o societate comercială din comuna Dragoslavele, administrată de un bărbat de 45 de ani.

În cadrul controlului, oamenii legii au constatat nereguli la această societate, motiv pentru care a fost amendată cu 10.000 de lei.

În urma inventarierii  stocului faptic de material lemnos, comparativ cu stocul din aplicația SUMAL 2.0, a rezultat că societatea nu deținea în fapt volumul de 26,5 m.c. de cherestea și 6,6 mc. de lemn rotund.”, transmite IPJ Argeș

De asemenea, materialul lemnos găsit lipsă, cu o valoare totală de 2959,24 lei, a fost confiscat valoric.

Foto infoneamt.ro/ descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Percheziții în Topoloveni! Tânără de 26 de ani, exploatată sexual

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole