Societate din Valea Mare Pravăț, amendată pentru nereguli silvice

de | 10.12.2023 22:30 | Eveniment, Județean

Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică au acționat, alături de specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, Biroul Județean Argeș, pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale în domeniul deținerii, prelucrării și comercializării de material lemnos, verificând activitatea unei societăți comerciale de pe raza comunei Valea Mare Pravăț.

În urma unui control, efectuat de polițiști, pe 8 decembrie, s-au constatat nereguli la această societate, mai exact diferențe între stocurile scriptice, înregistrate în aplicația S.U.M.A.L. 2.0 și stocurile faptice inventariate la data efectuării controlului.

În urma inventarierii stocurilor faptice și a comparării acestora cu stocurile scriptice din programul SUMAL 2.0, a rezultat faptul că societatea comercială nu deținea cantitățile de 2,18 mc de cherestea tivită molid, 5.57 mc de lemn rotund, specia salcâm și 1,35 mc lemn de foc de salcâm.”, transmite IPJ Argeș

În urma celor constatate, societatea s-a ales cu o amendă în valoare de 5.000 de lei, iar cantitățile de material lemnos au fost confiscate valoric.

Amendat a fost și administratorul societății.

De asemenea, s-a constatat faptul că administratorul societății nu a efectuat fotografii ale mijlocului de transport din care să se poată distinge în mod clar încărcătura transportată, în cazul a trei avize de însoțire a materialului lemnos pe care le-a emis în perioada 18.11-02.12.2023, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice.”, adaugă IPJ Argeș

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

David Popovici, medalie de bronz în proba de 100 m liber la Campionatele Europene

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ploiești | SUMAL | Vale Mare Pravăț | Valea Mare