Șofer de 22 de ani prins de Radar cu 138 km/h pe Calea Câmpulung

de | 18.06.2025 18:05 | Județean, Eveniment

Polițiștii rutieri au efectuat în ultimele 24 de ore un număr de 65 de filtre rutiere, acționând împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai unor instituții cu atribuții specifice în domeniul transportului rutier (R.A.R. și I.S.C.T.R.).

Au fost efectuate de asemenea și 246 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

În urma abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat 335 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 94.000 de lei. Au fost reținute 20 de permise de conducere și retrase 23 de certificate de înmatriculare.

Dintre sancțiunile aplicate, 59 au fost ca urmare a depășirii vitezei legale, iar dintre acestea, 4 situații au impus și măsura complementară de reținere a permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca urmare a faptului că viteza înregistrată de aparatul RADAR a fost cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală din locul unde a fost constatată fapta, informează polițiștii argeșeni.

Un astfel de exemplu a avut loc marți, 17 iunie atunci când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 22 de ani, din Micești, care conducea un autoturism pe Calea Câmpulung fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 138 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.

Conducătorul auto a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiindu-i totodată eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

 

Foto descriptiv

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ion Iliescu a fost operat din nou. Ce spun medicii

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: