Șofer de 23 de ani din Corbeni prins conducând sub influența alcoolului

de | 10.09.2024 22:00 | Eveniment, Județean

În ultimele 24 de ore polițiștii argeșeni au acționat în 67 de filtre rutiere efectuând 352 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv iar în urma abaterilor constatate au fost aplicate pentru abateri la normele rutiere, 236 de sancțiuni contravenționale.

Totodată au fost reținute 24 de permise de conducere și retrase 12 certificate de înmatriculare.

Un număr de 10 permise au fost reținute ca urmare a depășirii limitei de viteză și 3 ca urmare a consumului de alcool, astfel șoferii care au adoptat un comportament cu risc crescut de generare a unor accidente au fost școși din trafic.

Polițiștii rutieri atrag atenția asupra unui comportament responsabil în trafic, acționând pentru depistarea comportamentului agresiv, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive, punând astfel în pericol și pe ceilalți utilizatori ai drumului public.

Aceștia amintesc despre modificările referitoare la felul în care se aplică pedepsele în situația unor accidente din care rezultă decesul unor participanți la trafic, iar conducătorul auto responsabil conduce sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără drept, acestea fiind situații în care pedeapsa ce va fi aplicată de instanța de judecată va fi cu executare.

Din păcate nu există zi fără ca polițiștii rutieri să nu depisteze șoferi care conduc sub influența alcoolului.

Un astfel de incident a avut loc în noaptea de 9 spre 10 septembrie, în jurul orei 01:30 atunci când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș  au depistat un bărbat de 23 de ani, din Corbeni, care conducea băut un autoturism pe raza localității de domiciliu.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool în aerul expirat, fapt pentru care șoferul a fost condus la o unitate medicală, unde au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei, pentru efectuarea analizelor de laborator care să stabilească dacă sunt întrunite condițiile pentru răspunderea penală.

Oamenii legii au întocmit documente procedurale conform art. 336 din Codul Penal, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

Foto descriptiv

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Argeșeni lăsați fără permis! Prinși conducând cu viteză excesivă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Corbeni

Ultimele articole