anchetaonline.ro

Șofer de 38 ani din Mioveni trimis în judecată pentru nerespectarea normelor rutiere

de | 24.10.2025 13:41 | Mioveni, Eveniment

Polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Mioveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești au finalizat la data de 23 octombrie cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație a unui autoturism neînmatriculat și conducere sub influența alcoolului.

În urma probatoriului administrat a rezultat că un bărbat de 38 ani, din Mioveni, a fost depistat de polițiști la data de 12 mai pe strada Mănăstirii, din Mioveni, conducând un autoturism care nu ar fi fost înmatriculat, conform verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române. Mai mult decât atât, în urma testării cu etilotestul a rezultat că acesta ar fi consumat alcool, aspect confirmat și de testele de laborator, care au indicat o concentrație de 1,68 grame / litru alcool pur în sânge.

Potrivit IPJ Argeș, dosarul penal urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Polițiștii argeșeni precizează de asemenea că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. Totodată, persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționare definitivă a cauzei.

 

Foto: unsplash.com

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Piteștean de 24 de ani identificat și reținut pentru lovire sau alte violențe

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: