Șofer de 43 de ani din Pitești prins beat la volan de polițiști

de | 30.03.2025 19:10 | Pitești, Eveniment

Polițiștii rutieri au acționat în zilele de vineri și sâmbătă, împreună cu structurile de ordine publică în 126 de filtre rutiere, efectuând 534 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.

În urma abaterilor constatate au aplicat peste 700 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de aproape 180.000 de lei. Totodată au fost reținute 26 de permise de conducere și retrase 37 de certificate de înmatriculare.

Din totalul sancțiunilor aplicare, un număr de 89 au fost aplicate ca urmare a depășirii regimului legal de viteză.

Printre persoanele sancționate s-a numărat și un bărbat de 43 de ani, din Pitești. Acesta a fost prins la data de 28 martie de către polițiști în timp ce conducea băut un autoturism pe bld. Frații Golești din muncipiul Pitești.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care șoferul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.

Acestuia i-au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

 

Foto descriptiv: Digi24

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(Video) Salvamont Argeș: Femeia de 78 de ani din Merișani a fost găsită

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole