Șofer amendat cu 30.000 de lei pe A1! Ce au descoperit polițiștii

de | 15.01.2025 20:37 | Național, Eveniment

Pe 9 ianuarie, polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac, împreună cu cei de la S.P.F. Nădlac, au oprit pentru control un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o remorcă, conduse de un cetățean bulgar. Verificările efectuate în cadrul controlului au scos la iveală mai multe nereguli, iar bărbatul s-a ales cu sancțiuni severe.

Potrivit Poliței Române, oamenii legii au constatat că acesta nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei de vehicule pe care le conducea. De asemenea, ansamblul de vehicule nu avea licența valabilă, iar vehiculul nu era dotat cu aparatură de înregistrare tahograf. Mai mult, șoferul încălca reglementările referitoare la masele total maxime admise.

Pe lângă aceste încălcări grave ale legislației rutiere, autoutilitara prezenta defecțiuni tehnice, iar cetățeanul bulgar nu avea asupra sa documentele obligatorii ale vehiculului, precum certificatul de înmatriculare, inspecția tehnică sau polița de asigurare.

Pentru neregulile descoperite, acesta s-a ales cu o amendă în valoare de 30.000 de lei, dar și cu permisul de conducere reținut. De asemenea, pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar cercetările continuă.

Foto descriptiv specialarad.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Când trebuie să schimbi rezervorul de GPL al mașinii tale. Anunțul RAR

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: autostrada A1 | Deva | Nădlac

Ultimele articole