Un șofer de 24 de ani, din Botoșani, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, după ce a încercat să-i mituiască pe polițiștii care l-au oprit în trafic.
Șoferul, care se afla sub influența alcoolului, le-a oferit agenților o sumă de bani ca să-l ierte.
Incidentul a avut loc pe 3 septembrie, în jurul orelor 03:00. El a fost tras pe dreapta de polițiști, după ce a fost surprins circulând cu viteza de 110 km/h în localitate, iar de aici au început problemele.
În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că avea o alcoolemie de 1,13 mg/l/ alcool pur în aerul expirat.
Pentru a scăpa de dosar penal, tânărul s-a gândit să ofere o sumă de bani cu titlu de mită, pentru a-i determina pe agenții de poliție să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu și, astfel, să nu dispună măsurile legale în consecință.
Conducătorul auto în vârstă de 24 de ani le-a promis celor doi angajați ai MAI suma de 100 de euro cu titlu de mită, iar apoi a dublat suma în scopul de a-i determina pe cei doi polițiști să nu întocmească dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.”, transmit reprezentanții DGA
În timp ce era condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, conducătorul auto le-a oferit acestora suma de 500 de euro pentru a nu dispune măsurile legale pentru abaterile constatate.
Agenții de poliție au înregistrat momentul oferirii sumei de bani cu aparatura tip bodycam și au refuzat categoric propunerea conducătorului auto. Ulterior, polițiștii au sesizat lucrătorii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Botoșani, care au procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
La aproape o lună de la incident, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au finalizat cercetările în dosarul penal, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a emis rechizitoriul și a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, sub măsura controlului judiciar, a inculpatului.
Potrivit acuzațiilor, acesta va fi judecat pentru dare de mită, dar și pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursă foto: Direcția Generală Anticorupție
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Pitești: Tupeul se plătește! Tânăr sancționat pentru conducere agresivă