anchetaonline.ro

Șofer de 75 de ani, rănit după ce s-a răsturnat cu TIR-ul. A ajuns la spital

de | 14.01.2026 19:13 | Eveniment, Național

Un accident rutier a avut loc, în această după-amiază, pe DN5, între localitățile Plopșoru și Uzunu, pe sensul de mers spre capitală.

Potrivit breakingnewsgiurgiu.ro, șoferul unui TIR încărcat cu produse alimentare, în vârstă de 75 de ani, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mastodontul în afara carosabilului.

La faţa locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi poliţia.

Din păcate, în urma evenimentului șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale. El a fost preluat de echipajul medical sosit la fața locului și transportat la spital.

Testarea cu aparatul etilotest a indicat că bărbatul nu consumase alcool. În acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Pompierii au asigurat și măsurile de prevenire a incendiilor, deconectând bornele bateriei TIR-ului.

Accident și pe A1

Tot în această după-amiază, un alt accident rutier a avut loc pe Autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, între Săliște și Apoldu de Jos. Șoferul unui autotren a pierdut controlul volanului, a rupt parapetul de pe marginea drumului și s-a răsturnat.

La fața locului au intervenit autoritățile, iar pe durata extragerii acestuia circulația a fost închisă pe banda de urgentă și banda a doua.  Ar putea fi o imagine cu drum şi text care spune „14 14ianuarie202611:47AM ianuarie 2026 11:47 AM”

Autoritățile urmează să stabilească cauzele exacte ale incidentului.

Sursă foto: ISU Giurgiu

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Șofer de 19 ani, amendat cu peste 10.000 de lei şi lăsat fără permis aproape un an

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole