Doi șoferi au fost lăsați pietoni după ce au fost depistați în trafic, miercuri, de polițiștii rutieri din Argeș în timpul unor controale de rutină: unul era băut, altul conducea cu viteză excesivă.
Șoferi lăsați pietoni în Argeș
În Pitești, un bărbat de 58 de ani a fost oprit în trafic după ce polițiștii au observat indicii că ar fi consumat alcool. Testarea cu etilotestul a confirmat suspiciunile, aparatul indicând o valoare peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Totodată, acesta a rămas fără permis, primind o dovadă fără drept de circulație.
De asemenea, pe DN 73, polițiștii din Câmpulung au surprins un șofer de 44 de ani care circula cu viteză excesivă prin localitatea Stâlpeni. Radarul a indicat 116 km/h, deși limita pe acel tronson este de 50 km/h. Bărbatul a fost sancționat contravențional, iar permisul i-a fost suspendat pentru 90 de zile.
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri din Argeș au aplicat 340 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală trecând de 95.000 de lei. 29 de permise de conducere au fost retrase, dar și 24 de certificate de înmatriculare.
Foto descriptiv Radio România Actualități
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:













