Doi șoferi din Argeș cu rezultate pozitive la substanțe psihoactive

de | 13.08.2024 15:56 | Eveniment, Județean

Doi șoferi din Argeș, unul din Tigveni iar altul din Dragoslavele au ieșit pozitivi la substanțe psihoactive în urma testării efectuate de oamenii legii.

Primul conducător auto depistat a fost un bărbat de 36 de ani, din Tigveni, care conducea un autoturism pe str. Progresului din municipiul Curtea de Argeș, iar în urma testării cu dispozitivul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv pentru o substanță psihoactivă. Acesta a fost depistat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș la data de 11 august.

Celălalt șofer a fost depistat tot pe 11 august de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung. A fost vorba despre un tânăr de 19 ani, din Dragoslavele, care conducea un autoturism pe str. Maramureș din municipiul Câmpulung, iar în urma testării cu dispozitivul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv pentru o substanță psihoactivă.

Ambii șoferi au fost conduși la unități medicale, pentru recoltarea probelor biologice de sânge și urină, în vederea realizării determinării prin analize de specialitate a prezentei sau absenței în organism a substanței detectate.

În abele cazuri a fost luată măsura administrativă de retragere a permisului de conducere, fiind eliberată dovadă fără drept de circulație, urmând ca la primirea rezultatelor de la medicina legală sau la împlinirea termenului de 72 de ore, să fie dispuse măsurile legale care se impun, în funcție de rezultat.

Verificările continuă, anunță polițiștii argeșeni.

Foto descriptiv romania24.ro

 

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

O fetiță de 11 ani și mama ei au fost înjunghiate de un român în piața Leicester din Londra

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Dragoslavele | Londra | Roman | Tigveni

Ultimele articole