Șoferi inconștienți pe străzile din Argeș! Unul era băut, altul gonea cu 120 km/h prin localitate

de | 14.04.2025 15:00 | Județean, Eveniment

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

În urma acțiunilor, oamenii legii au aplicat 393 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 120.000 de lei. De asemenea, ei au reținut 25 de permise de conducere și au retras 26 de certificate de înmatriculare.

Printre cei care au fost prinși încălcând legea se numără și un bărbat de 42 de ani, din Câmpulung.

Ieri, 13 aprilie, bărbatul conducea un autoturism pe DN 73, iar pe raza comunei Stâlpeni a fost înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 121 de km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.

Pentru că a apăsat prea tare pedala de accelerație, câmpulungeanul s-a ales cu amendă, dar și cu permisul suspendat pentru 120 de zile.

Tot ieri, un bărbat de 43 de ani, din Pitești, a fost prins conducând un autoturism pe str. Nicolae Dobrin, în timp ce se afla sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care piteșteanul a fost dus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.”, transmite IPJ Argeș

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Percheziții în Pitești! Zeci de mii de țigarete și articole vestimentare contrafăcute, descoperite de polițiști

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole