Un accident rutier neobișnuit a avut loc în această seară pe Șoseaua Mihai Bravu din București, unde o femeie de 39 de ani a pierdut controlul mașinii pe care o conducea și a avariat nu mai puțin de 13 autoturisme parcate. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 20:22, pe o bretea adiacentă a șoselei, în dreptul imobilului cu numărul 448.
Conform primelor informații, se pare că femeia ar fi pierdut controlul asupra direcției din motive medicale. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale semnificative.
Testările au indicat că ea nu consumase alcool sau substanţe psihoactive.
La data de 21.10.2024, în jurul orei 20.22, o femeie în vârstă de 39 ani, a condus un autovehicul pe Șoseaua Mihai Bravu, bretea adiacentă, iar când a ajuns în dreptul imobilului cu numărul 448, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers (posibil motive medicale) și ar fi avariat 13 autoturisme staționate.
Polițiștii rutieri au procedat la testarea persoanei în cauză cu aparatura din dotare, rezultatele indicate fiind “zero” pentru consumul de alcool, respectiv “negativ” pentru consumul de substanțe psihoactive.
În urma accidentului au rezultat exclusiv pagube materiale. Conducătoarea auto și proprietarii autovehiculelor avariate au fost îndrumați la Biroul Accidente Ușoare pentru soluționarea accidentului.”, a transmis Brigada Rutieră Pitești
Foto: captură video Bogdan Dinu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Prognoza meteo actualizată. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni