Sorana Cîrstea, locul 45 WTA, s-a calificat, astăzi, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Hong Kong Open, competiție dotată cu premii totale de 275.094 de dolari.
Potrivit eurosport.to, românca a trecut în optimi de australianca Ajla Tomljanovic (locul 86 WTA), în trei seturi: 4-6, 6-4, 6-3. Partida a durat două ore și 21 de minute.
În faza următoare, Sorana Cîrstea o va întâlni pe învingătoarea confruntării dintre Eva Lys (Germania, 44 WTA) și Leylah Fernandez (Canada, 22 WTA, favorita numărul 2). Meciul este programat astăzi.
Prin această calificare, sportiva româncă și-a asigurat un premiu în valoare de 6.815 dolari și 54 de puncte WTA.
Foto: Facebook Eurosport
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Impact violent între 2 mașini în Ciofrângeni! Patru persoane au ajuns la spital












