Spectacol caritabil pentru realizarea uni vis: Cumpărarea unui teren pentru construireea Complexului de Servicii Sociale ”Sfântul Mihail”

de | 02.12.2024 11:49 | Județean, Lifestyle

Cu ocazia ,,Zilei internaționale a Persoanelor cu Dizabilități din 3 decembrie”, Asociația Părinților Asociatia Parintilor Copiilor cu Autism Arges organizează un spectacol caritabil astăzi, 02.12.2024, orele 18:00 la Sala Filarmonicii din Pitești, realizat cu sprijinul Primaria Municipiului Pitesti, Centrului  Județean de Cultură și Arte Argeș, Scoala Populara de Arte si Meserii Pitesti, Consiliul Judetean Arges și a Teatrului „Alexandru Davila” din Pitești.

Este al doilea  spectacol caritabil prin care Asociația dă startul Campaniei de strângere de fonduri pentru realizarea primului obiectiv al proiectului ,,Împreună realizăm visul” și anume, achiziția unui teren în suprafață de 2000 mp cu toate utilitățile incluse, situat în Mun. Pitești sau în zonele limitrofe pe care urmează să se construiască Complexul de Servicii Sociale ,,Sfântul Mihail” ce va răspunde nevoilor, particularităților de vârstă și diagnosticelor persoanelor cu dizabilități.

Acest spectacol caritabil este unul de excepție ce poartă numele acestui măreț proiect – ,,Împreună realizăm visul” , prin care  instituțiile sus amintite se alătură din nou cauzei noastre, cu gândul la bunăstarea semenilor noștri, greu încercați de anumite dizabilități. Vă vor încânta sufletele la acest minunat spectacol artiști renumiți – profesori ai Scolii Populare de Arte și meserii Pitești cum ar fi Anamaria Cîrstina, George Mărgineanu, Veronica Lozovenu, Alexandra Tăbuș,  Dragoș Dinescu, Cătălin Iancu Jr, Eduard Leață, precum și artiști ai Teatrului Alexandru Davila Pitești – Marius Bălan, Claudia Zamfir, orchestrați de ,,Doina Argeșului” sub bagheta dirijorului Prof. Dr. Cătălin Iancu.

Sursă foto: FB CJ ARges

De asemenea, vă vor sensibiliza și încânta artiștii Asociației, deja cunoscuți,  grupul  de dans  ,,Dansatorii divini” aflați sub coordonarea doamnei Profesor coregraf – Corina Alina Voicilă – director Palatul Copiilor Pitești și talentata beneficiară Aneta Geanina Maria Chiriac, diagnosticată cu ,,Neurofibromatoza, neurofibroame plexiformetoracale și intraabdominale excitante parțial în tratament cu selumetinib, arii de modificări de semnal infra și supratentoriale, Scolioza toracala operată, Tulburare hiperkinetica cu deficit de atenție, Distrofie maculara-Boala Stargardt, Dislalie ușoară Astigmatism miopic compus”. Pe lângă cântece și dansuri, va avea loc licitația, în scop caritabil, a unor obiecte de artă,  artizanale, vestimentare și  alte obiecte de valoare,  donate de creatori și persoane cu suflet nobil care s-au alăturat proiectului.

Intrarea la spectacol este  pe bază de invitație cu caracter de donație minimă de 50 Ron, copiii au acces gratuit. Invitațiile se pot procura de la sediul din Bld. I. C. Bratianu nr. 36, Pitesti, telefon: 0771 648 027. Moderatori: Dna Dana Popescu împreună cu Dl Marius Bălan. Detalii donații persoane fizice: Asociația Părinților Copiilor cu Autism Argeș, CIF – 28110763; Referință: DONAȚIE; Conturi: Cont Bancar Ron : RO06 RNCB 0022 1206 0174 0073; Cont bancar EURO: RO 42 RNCB 0022 1206 0174 0007; REVOLUT asociat la nr.  +40742020158; IBAN: LT223250025003587532; Site: https://autismulinarges.ro/doneaza-complex-servicii-sociale. Persoanele fizice poat ajuta prin completarea formularului 230, se pot descărca din link ul de mai jos – https://tinyurl.com/Formular230APCA. Persoanele Juridice/ Societățile Comerciale pot ajuta prin completarea contractului de sponsorizare, se descurcă din link ul de mai jos https://tinyurl.com/ContractSponsorizareAPCA. Sponsorizari societăți comerciale prin contracte de sponsorizare la adresa de email apca.arges@gmail.com /0742020158 /Badea Andreea – Presedinte; Linkedin: https://www.linkedin.com/in/apca-arges/; Facebook:  https://www.facebook.com/apca.autism/ Instagram: https://www.instagram.com/apca.arges/

Dar din dar se face rai!

Foto descriptiv. Sursă foto: FB CJ ARges

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Mănăstirea Curtea de Argeș va fi restaurată

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | DNA | Palatul Copiilor Pitești | Pitești