O explozie extrem de puternică a avut loc, în dimineața zilei de astăzi, într-un bloc din Sectorul 5 din București. Trei persoane și-au pierdut viața, iar 13 victime au fost transportate la spitalele de urgență din București. O persoană a refuzat transportul, arată ultima informare a autorităților.
Doctorul argeșean Cătălin Cîrstoiu conduce Spitalul Universitar, „mașina de război” a Bucureștiului în materie de Urgențe și a mobilizat în acest moment toate resursele de pe secțiile esențiale pentru a putea asista victimele transportate de la locul deflagrației.
Reprezentanții Spitalului Universitar fac apel la cetățeni să evite deplasările inutile la urgențe, pentru a permite intervenția rapidă a ambulanțelor și echipelor specializate. În aceste momente critice, orice secundă contează.
În urma exploziei produse în această dimineață într-un bloc din cartierul Rahova, Spitalul Universitar de Urgență București a activat Planul Alb pentru gestionarea situațiilor cu multiple victime.
Echipele medicale sunt mobilizate integral, fiind suplimentate liniile de gardă și capacitatea secțiilor de urgență, chirurgie și terapie intensivă. Spitalul este pregătit să primească, stabilizeze și trateze toate persoanele afectate de incident.Facem apel către populație să evite deplasările inutile în zona unității de primiri urgențe, pentru a permite intervenția rapidă a ambulanțelor și echipelor specializate.Gândurile noastre se îndreaptă către victime și familiile lor.
Vom reveni cu informații actualizate pe măsură ce situația evoluează.”, au transmis reprezentanții Spitalului Universitar de Urgență București
Potrivit știripesurse.ro, la Spitalul Universitar au fost transportate până acum 6 persoane, dintre care una prezenta arsuri și se află internată la ATI.
Alte două persoane au fost duse la Spitalul Bagdasar. Este vorba despre o femeie de 78 de ani, cu arsuri, și un bărbat de 56 de ani, policontuzionat.
Trei persoane au fost internate la spitalul Floreasca. Un bărbat de 63 de ani a fost grav rănit și se află deja în sala de operații.
Tot la Floreasca au mai ajuns o femeie și un bărbat, ambii în vârstă de 56 d eani.
Alți doi minori au fost transportați la Spitalul Grigore Alexandrescu. Este vorba despre un băiat de 15 ani, cu TCC, plăgi contuze și traumatism de umăr, și o tânără de 17 ani, instabilă hemodinamic și intubată. Minora se află internată pe secția ATI.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Explozie puternică într-un bloc din Capitală! Trei persoane decedate, alte 13 transportate la spital