Săptămâna trecută, a fost lansată o nouă funcție a platformei iMedico, o aplicație dezvoltată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), care avertizează că, în România, majoritatea cazurilor de cancer, inclusiv cel de sân, sunt depistate în stadii avansate, când șansele de vindecare scad, iar tratamentele devin mai dificile și costisitoare.
Mii de vieți ar putea fi salvate anual dacă boala ar fi diagnosticată mai devreme.

Prin intermediul iMedico, utilizatorii pot identifica furnizorii de servicii medicale în cadrul cărora pot efectua, gratuit, mamografii de sân.
În Argeș, o singură unitate din sistemul de stat oferă această facilitate, și anume Spitalul Orășenesc Mioveni. Laboratorul său de imagistică deține un echipament de ultimă generație pentru mamografii digitale cu tomosinteză sau mamografii 3D.

Screeningul mamar reprezintă o metodă de investigare imagistică a sânilor pentru depistarea precoce a cancerului, înainte de apariția simptomelor sau de identificarea unui nodul palpabil. Se afectuează mamografii unilaterale și bilaterale 2D, 3D cu tomosinteză, dar și ecografii de sân.
De mamografii gratuite beneficiază femeile din grupa de vârstă 50 – 69 de ani, chiar și asimptomatice, în baza unui bilet de trimitere.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro














