Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) lansează ghidul pentru finanțarea proiectelor în sectorul legume și cartofi, prin intervenția DR-16, deschizând oportunități de până la 2 milioane de euro pentru fermieri și organisme asociative, cu sesiunea de depunere estimată pentru sfârșitul lui 2025.
AFIR a anunțat zilele trecute că a publicat Ghidul final al solicitantului pentru intervenția DR-16 – Investiții în sectorul legume și/sau cartofi, parte din Planul Strategic 2023–2027!
Potrivit celor de la AFIR, sesiunea de primire a cererilor de finanțare este estimată să înceapă la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie 2025.
Valoarea sprijinului public nerambursabil:
- până la 2.000.000 euro/proiect,
- 700.000 euro pentru utilaje în ferme de cartofi,
- 300.000 euro pentru utilaje în alte culturi,
- până la 700.000 euro pentru forme asociative – indiferent de cultură.
Intensitatea sprijinului: până la 65% din costurile eligibile.
Cine poate aplica?
Fermieri, cooperative agricole, societăți cooperative, grupuri și organizații de producători recunoscute de MADR.
„Fondurile acordate prin intervenția DR-16 pot fi solicitate de fermieri și de formele asociative ale acestora: cooperativele agricole și societățile cooperative care deservesc interesele membrilor fermieri. De asemenea, printre beneficiarii eligibili pentru intervenția DR-16 sunt și grupurile și organizațiile de producători recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Toți acești beneficiari vor putea depune cererile de finanțare în cadrul sesiunii de primire a cererilor de finanțare pe care estimăm că Ministerul o va deschide în perioada septembrie -octombrie anul curent”, a punctat Adrian Ionuț Chesnoiu, director general AFIR, potrivit sursei citate.
Ce investiții se pot face?
- înființare/dezvoltare de ferme de legume și cartofi
- spații protejate și dotări tehnice
- utilaje agricole, remorci, echipamente de procesare (secundar)
- sisteme de irigații și stocare a apei (secundar)
- spații de depozitare, echipamente anti-fenomene meteo
- sisteme de monitorizare, iluminat, supraveghere, stații meteo
Ghidul complet și anexele sunt disponibile pe www.afir.ro, secțiunea Finanțare PS 2027
Foto descriptiv. Sursă foto: FB MADR și FB AFIR
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Strada din Pitești care rămâne fără curent miercuri, 23 iulie