Orașul Costești face un pas important spre modernizare și bunăstare comunitară, odată cu recepția oficială a Zonei de Agrement a orașului Costești, un proiect amplasat pe fosta pășune „Gura Scroafei” și întins pe aproximativ 13.000 de metri pătrați.
Noua zonă destinată relaxării și activităților în aer liber vine cu o serie de amenajări moderne, menite să ofere locuitorilor un spațiu complet pentru timp liber, sport și socializare. Lucrările finalizate includ terasarea terenului, instalarea unui gard bordurat de împrejmuire, iluminat public nou, precum și sisteme de supraveghere video pentru siguranța vizitatorilor.

Accesul către zona de agrement este facilitat printr-un drum nou și o parcare amenajată, iar pentru iubitorii de natură și relaxare au fost construite cinci foișoare moderne, fiecare dotat cu spații speciale pentru grătar. Sportivii nu au fost uitați, zona găzduind un teren sintetic multisport, potrivit pentru tenis de câmp, minifotbal și alte activități.
De asemenea, au fost realizate grupuri sanitare, iar spațiul a fost înfrumusețat prin plantarea de arbori ornamentali, conturând o atmosferă plăcută și prietenoasă.
Locuitorii orașului Costești se vor putea bucura de toate aceste facilități începând din primăvara anului viitor, când administrația locală va comunica programul oficial de funcționare.
”Locuitorii orașului Costești, se vor bucura de o recreere în natură, la un grătar, dar și la o activitate sportivă, cu familia și prietenii, începând din primăvara anului viitor. Vom reveni la momentul oportun cu programul acestei zone.
Vă mulțumesc pentru încredere!”, transmite primarul orașului Costești, Ion Baicea, subliniind angajamentul continuu pentru dezvoltarea comunității.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Primăria Orasului Costesti
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Unde puteți testa carnea de porc împotriva trichinelozei în Argeș













