Start la curățenie! Fântânile stradale din Mioveni, igienizate fără întreruperea accesului la apă

de | 15.07.2025 08:13 | Mioveni, Lifestyle

Autoritățile din Mioveni au reluat lucrările de igienizare a fântânilor stradale, începând cu cele aflate în apropierea unităților de învățământ. Intervențiile sunt realizate de echipele Serviciului Întreținere și Reparații Patrimoniu Public, fără a afecta accesul locuitorilor la apă potabilă. În total, 30 de fântâni publice vor fi curățate în perioada următoare, ca parte a unei acțiuni de întreținere periodică.

Luni, cei de la Serviciul Întreținere și Reparații Patrimoniu Public din cadrul Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, au reluat lucrările de igienizare a fântânilor stradale, începând cu cele aflate în proximitatea Școlilor „George Topîrceanu”, „Liviu Rebreanu” și a Grădiniței cu Program Prelungit „Campionii”. Acțiunea se desfășoară fără a întrerupe accesul consumatorilor la apă potabilă.

La nivelul orașului Mioveni funcționează 30 de astfel de fântâni, și toate vor fi supuse igienizării. Cei de la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni explică că întreținerea şi igienizarea fântânilor se realizează periodic şi/sau ori de câte ori este nevoie.

”Dacă aveți o sesizare, vă rugăm să ne-o transmiteți: prin email la contact@sedc-mioveni.ro, la dispeceratul: 0348/457.102; 0736.202.067

Mioveni City App.”, mai adaugă cei de la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni.

Sursă foto: FB Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

(Video) Budeasa Swim&Run: Un weekend de pasiune pentru sport și sănătate

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole